Lovitură grea pentru PNL: Jumătate dintre primarii unui județ important trec în barca PSD. Ce i-ar fi supărat pe liberali

Postat la: 13.10.2023 - 14:42

Lovitură majoră pentru sucursala PNL din Mehedinți. Zece primari din județ vor trece la PSD înainte cu an de alegeri. Anunțul a fost făcut de șeful PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

Organizația liberală este condusă de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. Acesta a reușit să-și supere colegii din partid după ce, din poziția de ministru, a promovat în funcții importante tot felul de persoane fără pregătire, așa cum s-a întâmplat și în cazul CE Oltenia, potrivit Realitatea.net.

„Spuneam în urmă cu ceva timp că ușa organizației PSD Mehedinți este deschisă pentru toți cei care vor să se alăture echipei noastre și, sigur, cei cu care noi putem face echipă pentru ca, împreună, să aducem plus valoare județului și implicit comunităților pe care le reprezintă domniile lor! Mă bucur că astăzi, mai mulți primari din județul Mehedinți au ales să se alăture echipei PSD Mehedinți. Am convingerea că decizia domniilor lor a venit urmare a colaborării pe care am avut-o, urmare a faptului că de fiecare dată când a fost vorba despre investiții, fie pe fonduri europene, fie pe buget local, nu am ținut seama de culoarea politică a primarului când am decis să reabilităm drumuri județene sau să facem alt gen de investiții. Am făcut lucrurile astfel, întrucât vreau ca toți cetățenii județului să beneficieze de condiții cât mai bune de trai. Îi cunosc pe fiecare în parte și știu că putem face o echipă bună împreună! Sunt bine ancorați în realitatea orașului și comunelor pe care le reprezintă, cunosc nevoile oamenilor și am convingerea că vom găsi, împreună, cele mai bune soluții pentru a le rezolva. Le mulțumesc pentru încredere și le doresc mult succes la alegeri! Am convingerea că împreună vom avea rezultate foarte bune!", a scris președintele PSD Mehedinți și președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu