Ludovic Orban: "Domnul Iohannis a rămas repetent! A pierdut orice legătură cu realitatea!"

Postat la: 04.10.2021 - 10:32

Ludovic Orban este de părere că premierul Florin Cîțu a aruncat în aer toată coaliția și a creat o criză politică "ce lasă cetățenii fără apărare". Totodată, fostul lider PNL susține că președintele Klaus Iohannis "a rămas repetent în ultimele luni" atât în raport cu democrația, cât și cu PNL.

"Deși am guvernat în pandemie, PNL a luat un scor decent în alegerile parlamentare. Am avut capacitatea să construim o coaliție decentă, onorabilă, cu un program de guvernare absolut necesar pentru România. De ce a trebuit să distrugă această coaliție? De ce să distrugi PNL? Când e evident că România se confruntă, ca și celelalte țări din Europa, cu niște provocări cărora trebuie să le dea un răspuns potrivit. România are oportunități uriașe care nu sunt izvorâte doar din fonduri europene sau din PNRR. România poate să devină o putere economică a Europei Centrale și de Est. Are o populație bine pregătită, are tot ce-i trebuie, de ce să arunci în aer și să creezi o criză politică ce lasă cetățenii fără apărare, fără instituții care să ia decizii că să le apere instituțiile?

Eu nu pot să înțeleg... Nu știu ce urmărește domnul Iohannis, dar a rămas repetent în ultimele luni. PNL trebuie să stea pe propriile picioare. A rămas repetent în raport cu democrația și în raport cu PNL. Cum să poți susține la președinția PNL un candidat care nu o să mai fie premier, care a făcut franjuri PNL, a distrus coaliția, nu are nicio perspectivă, are o cotă de încredere de 10%. Guvernul Dăncilă era aproape de 20% încredere. Schimbarea ministrului Justiție nu putea fi făcută de Cîțu fără acordul președintelui Iohannis. Vă garantez acest lucru", a spus Orban.

Totodată, Orban este de părere că președintele "a pierdut orice legătură cu realitatea". "În toate discuțiile pe care le-am avut cu președintele după 1 ianuarie, niciodată nu mi-a spus că ar prefera să fie altcineva președinte la PNL. În prima faza părea că mă sprijină. Nu m-a păcălit, înțeleg lucrurile și deasupra cuvintelor, am puterea de a citi, am și spus, Cîțu nu ar fi avut curajul să candideze fără sprijinul președintelui. Nu cunoaște nici 1 la mie din membrii partidului.

Președintele și-a dorit să fie Cîțu președinte ca să nu fiu eu. Am fost șeful lui de campanie în 2019. În perioada în care am fost la guvernare, am colaborat foarte bine, președintele a fost implicat în bătălia contra pandemiei, realizarea măsurilor de salvare a companiilor, a locurilor de muncă, a relansării economice. După 1 ianuarie eu nu mai înțeleg nimic din ceea ce a făcut Iohannis. De multe ori am senzația că a fost înlocuit cu o sosie, nu pot să-l recunosc față de perioada în care am colaborat și a făcut o grămadă de lucruri pentru țară. A pierdut orice legătură cu realitatea", a mai declarat Orban.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu