Marcel Ciolacu către secretarii de stat și prefecţii USR PLUS rămași în funcție: "Ticăloşilor, hotărâţi-vă ce vreţi!"
Postat la: 07.09.2021 - 22:11
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a etichetat, marţi seară, 7 septembrie, drept "un bâlci" mişcarea celor de la USR PLUS care şi-au retras miniştrii din Guvern, dar nu şi secretarii de stat, prefecţii şi preşedintele Senatului.
Ciolacu a mai precizat că partidul său va vota moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, dacă aceasta va ajunge în plenul Parlamentului. "Îmi las toate structurile, ştiţi, noi plecăm din echipă, dar rămân angajaţii. Când intri în opoziţie, vii frumos şi anunţi, dom'le, am intrat în opoziţie. Din acest moment ne facem un plan comun de opoziţie. Suntem în opoziţie, opoziţia are planul ei, nu, dom'le, trebuie să îl dăm pe Cîţu ca să ne întoarcem noi, dar nu pleacă Dragu, dar nu pleacă secretarii de stat, nu pleacă prefecţii. Ăsta este un bâlci. Ticăloşilor, hotărâţi-vă ce vreţi. Românii vor un singur lucru, când ajungi la 70% neîncredere şi direcţia României e greşită nu mai ai altă soluţie", a declarat Marcel Ciolacu, marţi seară, la România TV.
Liderul social-democrat a declarat că el nu boicotează nimic în Parlament, dar că partidul său nu este cel care trebuie să asigure cvorum. "Eu nu boicotez nimic. Nu participăm, să îşi facă cvorum. Câteodată vin liberalii, câteodată pleacă (...). Oamenii de stat iau decizii politice, se comportă ca nişte oameni de stat, nu ca nişte maimuţe. Nu vii şi spui că vreau să plec, dar să mi-l dea Ciolacu jos că eu mă întorc", a declarat Marcel Ciolacu. Ciolacu a mai adăugat că PSD va vota moţiunea de cenzură. "Am spus clar că votăm moţiunea de cenzură şi presupun că în acel moment urmează alegeri anticipate. Să ajungă la vot moţiunea şi votăm. Presupun că trebuie să aibă o discuţie cu noi. Data trecută, noi am depus o moţiune şi le-am trimis textul. Acum ei nu au trimis textul", a declarat Marcel Ciolacu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu