Marcel Ciolacu, despre congresul PNL cu 5.000 de participanți: "Un afront uriaş la adresa românilor. Guvernul Cîţu siluieşte cum vrea legea!"
Postat la: 23.09.2021 - 15:29
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 23 septembrie, despre „Congresul PNL cu 5.000 de oameni într-o singură sală, deşi infectările au explodat" că reprezintă un afront uriaş la adresa românilor".
El a adăugat că PSD a organizat un congres online special pentru a respecta normele sanitare, însă PNL se crede deasupra legii. „Congresul PNL cu 5.000 de oameni într-o singură sală, deşi infectările au explodat- este un afront uriaş la adresa românilor. Guvernul Cîţu siluieşte cum vrea legea în interes politic, dar le cere românilor să accepte restricţii tot mai severe. Este o dublă măsură flagrantă care va avea ca efect şi mai puţină încredere în guvernanţi", a scris Marcel Ciolacu, joi pe Facebook.
Liderul social-democraţilor prezicează că Congresul PSD a fost online special pentru a fi respectate prevederile legale. „Anul trecut, PSD a organizat Congres online în pandemie şi a făcut eforturi uriaşe să respecte toate prevederile legale: am redus masiv numărul de delegaţi; am folosit mai multe spaţii interioare şi exterioare din ţară conectate prin internet; am stat mai puţin de 20 de persoane în aceeaşi sală", mai arată Ciolacu. Acesta a mai spus că PNL vrea să fie deasupra legii şi ignoră normele sanitare prin organizarea acestui Congres sâmbătă la Romexpo.
„Acum, PNL face orice să fie deasupra legii. 5.000 de liberali ignoră normele sanitare, cu riscul de a răspândi virusul în toată ţara. În România revine carantina, magazinele se închid din nou la ora 18.00 sau 20.00, iar Cîţu, Orban, Gorghiu şi Rareş Bogdan au un singur gând: cum să numere voturile. Restul ţării a reînceput să numere zilnic morţii de COVID 19", a conchis liderul PSD.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu