Marcel Ciolacu, despre pelerinajul la Muntele Athos: "Singurul loc în care dormi liniștit"

Postat la: 16.01.2024 - 07:54

Marcel Ciolacu a recunoscut în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 că la Athos s-a rugat ca Dumnezeu să-i ajute pe români și pe România. Întrebat de Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei ce l-a rugat pe Dumnezeu la Muntele Athos, Marcel Ciolacu a răspuns că s-a rugat să-i ajute pe români și România.

Ciolacu a vorbit despre muntele Atos ca fiind un loc în care dormi liniștit. "Singurul loc în care dormi liniștit. Este atâta rugăciune în jurul tău, în care se creează acel vid în care adormi liniștit, fără să te gândești la nimic, decât la tine și la Dumnezeu", a explicat președintele PSD. Marcel Ciolacu s-a aflat la Muntele Athos cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, împreună cu secretarul general al Guvernului Marian Neacşu, care apare şi el în imaginile difuzate de orthodixianewsagency.gr.

Ciolacu a mai fost la Muntele Athos şi în aprilie 2023, la acel moment anunţând că a petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos, pentru a se ruga "pentru sănătatea noastră şi a tuturor semenilor noştri". „Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preţ al ortodoxiei", afirma el. Ciolacu a fost însoţit în 2023 de secretarul general PSD, Paul Stănescu.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu