Marcel Ciolacu: "Este datoria statului ca, în asemenea momente, în care dezechilibrele economice sunt severe, să intervină pentru a echilibra situația!"
Postat la: 21.06.2022 - 17:00
Președintele PSD Marcel Ciolacu propune ca actualul sistem fiscal sa fie modernizat în așa fel încât sa nu mai fie favorizați cei bogați și cei cu pensii speciale:
"Actualul sistem fiscal, în care suferă preponderent salariații cu venituri mici, iar cei care câștigă mult se îmbogățesc și mai tare - chiar pe timp de criză! - trebuie modernizat. Acum, înainte de a provoca falii sociale grave! De aceea, am propus deduceri pentru angajații cu salariul minim, dar și impozitarea pensiilor speciale, a veniturilor supradimensionate din sectorul bugetar, precum și taxarea corectă a proprietăților de lux și a marilor averi.
Este datoria statului ca, în asemenea momente, în care dezechilibrele economice sunt severe, să intervină pentru a echilibra situația. Asta se întâmplă deja, în această perioadă, și în țări puternice, precum Germania, Franța sau Spania. Avem o răspundere pentru milioane de români care trebuie protejați în fața creșterii prețurilor și pentru sute de mii de companii mici și mijlocii. Sunt firme românești care răzbesc greu de la o lună la alta, de aceea vrem să găsim justa măsur[ pentru ca, pentru o perioadă limitată, cei puternici să îi ajute și pe cei mai slabi să reziste acestor șocuri!
Cred că este momentul ca liderii politici să finalizeze propunerile cu care să începem #dialogul cu partenerii sociali și cu mediul de afaceri. Știu că mediul privat este motorul economic al oricărei țări, dar, mai presus de orice, cred cu tărie că avem datoria de a găsi soluțiile care să ofere României #echitate și #solidaritate socială.
În momentele grele din istoria ultimilor ani, PSD a fost partidul care a schimbat în bine soarta țării. Aderarea la NATO și UE sau scoaterea țării din criza din 2009-2011 sunt realizări ale guvernelor social-democrate. Pe care nu le poate contesta nimeni! Și sunt convins că, și acum, în aceste momente de cumpănă, tot PSD va fi principala forță care va asigura României o #creștere economică. O creștere din care să profite majoritatea cetățenilor săi, nu doar cei privilegiați", a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu