Marcel Ciolacu și Michel Barnier, întâlnire la Paris pentru extinderea parteneriatului strategic: cooperare economică, energie și apărare (P)

Postat la: 05.11.2024 - 00:48

Marcel Ciolacu și omologul său francez, Michel Barnier, s-au întâlnit luni seara, la Paris, pentru a discuta posibilitățile de extindere a cooperării în economie, apărare și energie, dar și pentru a găsi soluții pentru grăbirea aderării României la Schengen. Întâlnirea a marcat un nou pas în parteneriatul strategic dintre cele două țări, cu o „foaie de parcurs" reînnoită, care vizează schimburi comerciale mai puternice, proiecte energetice comune și o prezență militară sporită din partea Franței în România.

Franța este unul dintre partenerii comerciali de top ai României, cu un schimb bilateral de peste 11,5 miluarde de euro și cu o balanță comercială pozitivă, de aproximativ 700 milioane de euro.

Cooperarea economică și energetică: gigantul EDF, interesat de un parteneriat cu Hidroelectrica

În cadrul întâlnirii dintre Premierul Marcel Ciolacu și omologul său francez, unul dintre subiectele discutate a fost colaborarea economică și energetică, în contextul în care România și Franța și-au setat noi obiective comune.

Un exemplu ar fi un posibil parteneriat între gigantul francez de energie EDF și Hidroelectrica, o colaborare care are potențialul de a întări independența energetică a României. De asemenea, Franța și-a exprimat interesul pentru investiții pe termen lung în infrastructura energetică, contribuind astfel la stabilitatea și siguranța energetică a regiunii.

„Contextul economic mondial face și mai importantă aprofundarea componentei economice a Parteneriatului nostru Strategic, cu accent pe domeniile generatoare de plus valoare: IT&C, aeronautică, energie, industria de apărare. Dublarea volumului comerțului bilateral în cei 16 ani de Parteneriat Strategic, tendința sa ascendentă și parteneriate economice cu tradiție precum Dacia-Renault reprezintă argumente solide pentru a continua cooperarea noastră într-o formulă consolidată", a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Protejarea fermierilor, pe agenda comună româno-franceză

De asemenea, au fost setate noi obiective comune pe partea de cooperare la nivel european în privința susținerii și protejării fermierilor. În prezent, Franța conduce topul celor mai mari 5 producători de cereale din Europa, în timp ce România a fost, la nivelul anului 2023, pe locul 5.

Extinderea cooperării militare, transfer de tehnologie și posibile investiții la Ghimbav

În cadrul discuțiilor pe tema parteneriatului strategic, cooperarea militară a fost un alt punct de interes major. Franța, care are deja aproximativ 800 de soldați staționați în România, intenționează să-și extindă prezența militară și să organizeze, în 2025, un exercițiu comun denumit „Dacian Spring".

În pregătirea acestei colaborări, România va construi un pod strategic la Voila/Cincu, solicitat de partea franceză. Totodată, Franța și-a rearătat interesul pentru producerea de echipamente militare în România, și anume la o uzină de elicoptere la Ghimbav, care să susțină transferul franco-român de tehnologie în sectorul aeronautic.

Premierul Franței susține România pentru aderarea la Schengen terestru

Pe plan politic, Michel Barnier și-a declarat sprijinul total pentru aderarea României la spațiul Schengen terestru, promițând implicarea directă în negocierile cu Austria, pentru a facilita o decizie pozitivă până la finalul anului.

România, angajament pentru Republica Moldova

În plus, Barnier a subliniat aprecierea Franței pentru sprijinul acordat de România Republicii Moldova, în contextul crizei actuale din regiune.

prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat că referendumul recent din Republica Moldova a arătat că cetățenii săi sunt dornici să se alăture familiei europene, în ciuda campaniilor persistente de dezinformare și manipulare cu care s-au confruntat.

„Este datoria noastră să le stăm alături pe acest drum care îi va aduce în cadrul Uniunii. Susținem avansarea parcursului european al Ucrainei și al Republicii Moldova", a afirmat Premierul Ciolacu.

Limba română, protejată în comunitățile românești din Franța

Discuțiile au acoperit și subiectul educației, culturii și științei, inclusiv păstrarea limbii române în comunitățile românești din străinătate, în special pentru copiii care urmează cursurile sistemelor educaționale din țara în care trăiesc.

„Apreciem deschiderea autorităților locale din Franța în ceea ce privește implementarea Programului de limbă, cultură şi civilizație românească. Ne dorim continuarea colaborării pentru extinderea acestui Program vital pentru comunitățile de români din afara granițelor", a afirmat premierul Ciolacu.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.

CMF 31240010

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu