Marcel Ciolacu nu stinge lumina la Camera Deputaților: "Noi ne-am gospodărit foarte bine bugetul!"

Postat la: 20.09.2022 - 14:03

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat marți, la Parlament, că „ne-am gospodărit bine bugetul", în contextul în care președintele Senatului a anunțat o serie de măsuri pentru creșterea eficienței energetice.

„În primul rând, noi ne-am gospodărit foarte bine bugetul. Eu am promis că reduc din buget 10% și m-am încadrat în acest lucru. Cât timp ne încadrăm în efortul bugetar, nu avem o problemă", a spus Ciolacu.

Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a anunţat, luni, că în Biroul permanent al forului legislativ a fost aprobat un memorandum care prevede măsuri de creştere a eficienţei energetice şi reducerea a consumului de energie în instituţie. Ea a adăugat că şi în ultimii ani au fost luate măsuri în acest sens, cum ar fi înlocuirea becurilor vechi cu surse tip led în proporţie de 98%, lucru care a dus la reducerea cu peste 60% a consumului.

„Este o perioadă în care trebuie să fim atenţi cu banii. Senatul nu face altceva decât ar face orice om chibzuit care doreşte să reducă facturile. Este important ca înainte de a le recomanda oamenilor să reducă risipa de energie, autorităţile publice să dea exemplu. Subliniez că măsurile de economisire nu sunt obligatorii pentru populaţie ci sunt măsuri de solidaritate cu Europa în criza energetică. Nu vor exista factori de coerciţie, cum ar amenzi sau pedepse.

Nu se face nimic cu forţa, nu se vor face întreruperi ale furnizării de energie. Reducerea risipei de energie este doar o recomandare, o încurajare, pe care o face Comisia Europeană şi o fac guvernele tuturor statelor membre pentru că toată lumea doreşte facturi mai mici. Este mult loc pentru măsuri de eficienţă energetică pentru că în prezent Palatul Parlamentului consumă cât un mic oraş. Sunt dificultăţi dar şi oportunităţi cu această clădire mare - avem spaţiu pentru panouri fotovoltaice de exemplu.

O mare parte din investiţiile pe care le vom face vor avea efecte permanente de eficienţă energetică. Avem o obligaţie nu doar în iarna aceasta ci faţă de modul în care consumăm resursele planetei şi faţă de copiii noştri", a afirmat Alina Gorghiu, luni la Parlament. Ea a mai spus că au mai fost luate măsuri, în ultimii ani pentru reducerea consumului de energie.

„Să ştiţi, în ultimii ani au mai fost luate măsuri - becurile vechi deja au fost înlocuite cu surse tip led în proporţie de 98% ceea ce a dus la o reducere de peste 60% a consumului. Tot ce s-a făcut pentru înlocuirea instalaţiilor de aer condiţionat, aparatelor frigorifice, televizoarelor - de ani de zile se aduc echipamente din clase energetice cu eficienţă sporită", a explicat Gorghiu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu