Marcel Ciolacu, reacție după ce un activist de mediu și doi jurnaliști au fost bătuți crunt: "Acesta este PNL - Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis!"
Postat la: 17.09.2021 - 10:15
Liderul PSD Marcel Ciolacu reacționează dur la adresa PNL după ce membrii unei echipe care filma un documentar despre defrişările ilegale au fost agresaţi de mai mulţi indivizi.
„În județul patronat de baronul liberal Flutur, mafia pădurilor terorizează oamenii și acționează ca un stat în stat! Infractorii au, probabil, garanția că sunt protejați de la cel mai înalt nivel, și dau în cap oricui îndrăznește să-i deranjeze. Iar colegul lui Flutur, ministrul Bode se face că nu vede agresiunile tot mai violente ale celor care taie sistematic pădurile țării. În guvernarea Cîțu, o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara, în vreme ce românii care caută dreptatea sunt secerați fără milă de interlopi. Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis", scrie Ciolacu pe Facebook.
Un jurnalist și un activist de mediu au fost bătuți cu bestialitate de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava, potrivit Greenpeace România. Victimele făceau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri, iar unii dintre agresori au fost duși la audieri. Jurnalistul și activistul de mediu au fost atacați de aproximativ 20 de bărbați, relatează cei de la Greenpeace România. Victimele erau însoțite de un alt jurnalist. Ambele victime au ajuns la spital, iar echipamentele le-au fost distruse.
„Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei", au relatat, pe Facebook, cei de la Greenpeace România.
Câțiva agresori au fost duși la audieri, iar avocații Greenpeace le vor oferi victimelor consultanță de specialitate. „Câțiva dintre atacatori au fost identificați și duși la Secția 15 de Poliție din Vatra Dornei. Avocații Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conștiente și le oferă asistență juridică de urgență. Cerem Inspectorului General al Poliției Române și Inspectorului Șef al IPJ Suceava să se implice direct în soluționarea acestui caz și să urmărească ancheta până la finalizarea ei!", mai scrie pe pagina de Facebook a Greenpeace România.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu