Marcel Ciolacu reacționează la discursul Ursulei von der Leyen: Noul PSD își propune să redevină partidul care a dus România în UE
Postat la: 16.09.2020 - 19:23
Liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis miercuri că salută discursul preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, privind starea Uniunii Europene, a prezentat propuneri social-democrate în plan european și a menționat că PSD își propune să „redevină partidul care a dus România în UE".
„Salut discursul constructiv al doamnei Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, privind Starea Uniunii. Noile ambiții europene în materie de digitalizare, dezvoltare sustenabilă, acțiune externă și consolidare economică și socială sunt binevenite dacă ne dorim un viitor mai bun pentru români în Europa. Referințele la creșterea nivelului de trai sunt chiar centrale în mesajul nostru din ultimele luni.
Partidul Social Democrat susține cu fermitate:
- protejarea salariaților europeni, crearea salariului minim european și venituri decente pentru cei care muncesc;
- o transformare digitală echilibrată, reducerea discrepanțelor dintre mediul urban și rural dar și între regiunile europene;
- dezvoltarea unor capacități de producție industrială și a inovației europene care, în opinia noastră, pot ajuta la dezvoltarea României dacă am avea un guvern cu viziune;
- crearea unor noi competențe europene în materie de sănătate și finanțarea proiectelor privind infrastructura medicală la nivel european;
Din păcate, actualii guvernanți au ignorat acest moment important care va ghida acțiunea europeană în perioada următoare. Din nou liberalii și-au arătat adevărata față. Au pretins că sunt interesați de Europa, dar lipsa lor de reacție face ca România să conteze prea puțin în plan european.
#NoulPSD își propune să redevină partidul care a dus România în UE, de aceea împreună cu europarlamentarii noștri vom acționa coerent și activ în vederea construirii unei Europe sociale și unite", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu