Marcel Ciolacu vorbeste despre planul de actiune al PSD din Parlament: "Avem toate scenariile, am vorbit cu specialistii"
Postat la: 14.12.2020 - 09:15
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma ca partidul pe care il conduce va avea candidati atat pentru presedintia Senatului, cat si pentru cea a Camerei Deputatilor si anunta ca PSD va folosi "toate parghiile constitutionale" pentru ca formarea viitorului Parlament sa respecte "spiritul Constitutiei" si regulamentul dupa care functioneaza Legislativul.
Marcel Ciolacu anunta ca PSD va avea candidati si pentru presedintia Senatului si pentru sefia Camerei Deputatilor si sustine ca partidul va folosi "toate parghiile constitutionale" pentru ca are "niste voturi de aparat".
"PSD-ul are de aparat niste voturi, va avea candidati si la Camera Deputatilor, si la Senat, o sa ne continuam negocierile, nu la Vila Lac 1 pentru ca nu avem ce cauta la Vila Lac 1, vorbesc legal, eu am ce cauta, sunt inca presedintele Camerei, nu stiu ce cauta domniile lor. Si o sa ne facem socotelile si jocurile, dar vom folosi toate instrumentele constitutionale si legale sa ne aparam aceste drepturi. Ceea ce vor ei sa faca - sa confiste niste voturi", a declarat Marcel Ciolacu, intr-o emisiune, duminica seara, la Antena 3.
El a sustinut ca victoria PSD este "una de fond, nu de forma, nu a fost o intamplare, a fost un fenomen peste tot in Romania", Ciolacu explicand, in acest context, ca PSD a castigat la alegerile locale 60% din administratiile din Romania.
In ceea ce priveste intalnirea dintre Vasile Dincu si liderul AUR, George Simon, Ciolacu a declarat ca Dincu "nu a avut mandat de partid sa negocieze ceva cu domnul Simion". El a spus ca a vorbit personal "cu mai multi lideri de partid" despre viitorul Parlament.
"Am vazut acele negocieri la Vila Lac cum imparteau Birourile Permanente. Vreau sa reamintesc ca exista decizii ale Curtii (CCR- n.r.), exista regulament al Camerei (Camerei Deputatilor - n.r.). Orice fortare de regulament am sa o atac si am sa folosesc toate parghiile constitutionale si legale de a stopa formarea acestui Parlament daca nu se asaza democratic, in spiritul Constitutiei si cu respectarea regulamentului si a legilor si nu vor face lucrurile asa cum este scris si cum este cutumiar. Avem de aparat niste voturi si si domnul George Simion are de aparat niste voturi. Nu poti sa faci o gasca de perdanti, sa vii ca confisti un Parlament si o tara intreaga. Nu se intampla niciunde asa ceva, la asta asistam in acest moment", a mai afirmat liderul social-democrat.
Intrebat daca ia in clacul o sesizare a Curtii Constitutionale a Romaniei in situatia in care presedintele Klaus Iohannis nu va desemna premierul propus de PSD, Ciolacu a raspuns ca partidul are "scenarii puse la punct" pentru orice situatie.
"Avem toate scenariile puse, am vorbit cu specialistii, sa continui si maine, dupa discutiile la Cotroceni, sa ma vad cu ei si avem pentru fiecare pas in parte facut un mod de atac sau de aparare. Suntem foarte hotarati sa aparam ceea ce am castigat, votul romanilor" a mai declarat Ciolacu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu