Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore

Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine de trei decenii, drept cea mai bine unsă balama a oricărui guvern. Întotdeauna când a fost nevoie, cele 19 au fost acolo, în bloc, alături de coaliția aflată la putere. Un factor de echilibru, s-ar putea spune, dar mai corect ar fi un bonus electoral consistent pentru orice câștigător al alegerilor.

Problema însă nu este consecvența politică a acestei grupări, ci cauzele care o determină. Mandatele de deputați ale minorităților naționale sunt în realitate sinecuri acordate în numele unei diversități scriptice. În afară de maghiari, care de altfel fac opinie separată, ei intrând în Parlament prin forțe proprii, și de romi, care numără peste 500.000 de cetățeni în cadrul etniei, alte minorități reprezentate numără între 10 și 50 de mii de membri (ucrainieni, germani, ruși-lipoveni, tătari și sârbi), iar restul sub 10.000, iar în cazul rutenilor și albanezilor, sub 1.000. Si deși toate aceste mandate sunt la fel de importante, deciziile le ia, dintotdeauna, un triumvirat din care fac parte reprezentantul germanilor, cel al evreilor și cel al armenilor.

De ce e nevoie pentru ca o minoritate să fie reprezentată? De avizul dat de guvern. Același guvern care acordă și subvenții consistente de la bugetul de stat. Și posturi în administrația centrală. Pentru anul în curs, potrivit legii bugetului de stat, au fost acordate, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului nu mai puțin de 270 milioane de lei (54 milioane de euro) pentru asociațiile minorităților naționale reprezentate în Parlament. Sumele variază între 4,3 milioane de lei (Asociația Italienilor) și 58,4 milioane de lei (UDMR). În unele cazuri, cum ar fi romi, evrei, armeni, banii sunt folosiți pentru programe cu vizibilitate în spațiul public de prezervare a tradițiilor și culturii respectivelor etnii, în multe din celelalte cazuri fondurile guvernamentale finanțează strict activitățile electorale și apoi loialitatea aleșilor respectivi. 

Pentru că trebuie spus, pentru a ajunge deputat din partea unei minorități naționale sunt suficiente câteva mii de voturi, ușor de obținut cu investiții minime în condițiile tehnologiei actuale. Iar cea mai bună dovadă sunt cazurile în care numărul cetățenilor unei anume etnii este de câteva ori mai mic decât numărul de voturi necesare. Care însă invariabil sunt obținute.

Desigur, nu pune nimeni la îndoială necesitatea ca cetățenii tuturor minorităților naționale să fie reprezentați în Parlament. Dar e de așteptat ca deputații acestora să fie preocupați într-o mai mare măsură de problemele specifice ale conaționalilor lor, și mai puțin de sprijinul necondiționat acordat partidelor de guvernământ. Pentru că nu e deloc clar ce beneficii au minoritățile naționale din faptul că reprezentanții lor primesc posturi de secretari de stat la ministere precum Transporturi, Digitalizare sau Finanțe sau de directori prin tot felul de structuri de stat. În schimb beneficiile persoanelor care ocupă toate aceste funcții sunt cât se poate de clare. Și consistente!

A.S.