Misiune îndeplinită: Întâlnire de taină între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, noaptea, la Bruxelles

Postat la: 15.10.2026 - 11:16

Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut miercuri seară, la Bruxelles, o scurtă întâlnire în cadrul căreia au discutat - ca pretext - strategia României pentru negocierile privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene, aferent perioadei 2028-2034. Cei doi au discutat, însă, și despre sustinerea necondiționata a instalarii guvernului Luca Nicolescu.

Discuția a precedat reuniunile europene de joi, la care cei doi lideri români au participat în formate diferite, dar cu aceeași miză majoră: apărarea intereselor României în negocierile pentru distribuirea fondurilor europene. Ilie Bolojan a ajuns miercuri la Bruxelles mai devreme, cu un zbor de linie, în timp ce președintele Nicușor Dan a sosit în capitala Belgiei după ora 22.00. Cei doi au avut ulterior o scurtă discuție pentru coordonarea poziției României în perspectiva negocierilor europene.

Întâlnirea are loc într-un moment important pentru viitorul finanțării europene, în condițiile în care statele membre încearcă să ajungă la un compromis asupra dimensiunii bugetului UE, a fondurilor destinate politicii de coeziune și agriculturii, dar și asupra noilor priorități de investiții în competitivitate, securitate și apărare. Joi dimineață, cei doi oficiali români au participat la reuniuni separate, pregătitoare pentru Consiliul European din 15-16 octombrie.

Premierul Ilie Bolojan a participat la summitul Partidului Popular European (PPE), organizat la Bruxelles, unde una dintre principalele teme de discuție a fost viitorul buget al Uniunii Europene. Reuniunea PPE, programată între orele 7.30 și 9.30, a fost găzduită de președintele formațiunii europene, Manfred Weber. Printre participanții anunțați s-au numărat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk.

Guvernul României anunțase anterior că Bolojan va susține principii care să asigure o politică de coeziune orientată spre creșterea competitivității și sprijinirea reformelor. Pe agenda sa s-au aflat și politicile europene din domeniul agriculturii, precum și situația actuală a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În paralel, președintele Nicușor Dan a participat joi dimineață, înainte de începerea lucrărilor Consiliului European, la o întâlnire cu șefii de stat și de guvern din cele 17 țări reunite în grupul informal al „Prietenilor coeziunii", potrivit surselor politice.

Acest grup reunește state interesate de menținerea unei finanțări consistente pentru politica de coeziune, prin care Uniunea Europeană urmărește reducerea diferențelor economice și sociale dintre regiunile sale. Comisia Europeană a propus în iulie 2025 un buget multianual pentru perioada 2028-2034 de aproape 2.000 de miliarde de euro, în prețuri curente, echivalentul a aproximativ 1,26% din venitul național brut al Uniunii.

Noua arhitectură bugetară prevede reunirea mai multor fonduri europene în planuri de parteneriat național și regional, care să includă investițiile și reformele asumate de fiecare stat membru. Potrivit datelor prezentate anterior de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alocarea indicativă pentru România, în propunerea inițială a Comisiei, se ridica la aproximativ 60,2 miliarde de euro. Suma include și 4,6 miliarde de euro aferente Fondului Social pentru Climă, precum și aproximativ un miliard de euro pentru migrație, gestionarea frontierelor și securitate internă.

Această alocare nu reprezintă însă o sumă definitivă, urmând să depindă de rezultatul negocierilor europene. Unul dintre cele mai sensibile subiecte îl reprezintă modificarea modului de administrare a fondurilor, prin introducerea planurilor naționale și regionale care vor reuni programe finanțate în prezent prin mecanisme separate. Noua abordare urmărește simplificarea administrării și corelarea investițiilor cu reformele asumate, dar ridică și întrebări privind autonomia autorităților regionale, protejarea finanțării pentru regiunile mai puțin dezvoltate și condițiile de accesare a banilor europeni.

Discuțiile de la Bruxelles au loc în condițiile în care statele membre sunt încă departe de un acord asupra viitorului cadru financiar multianual. Potrivit Reuters, președinția irlandeză a Consiliului UE a prezentat o variantă de compromis care reduce cu aproximativ 8% propunerea inițială a Comisiei Europene, de la 1.760 de miliarde de euro la aproximativ 1.620 de miliarde de euro, sume calculate în prețuri constante.

Propunerea încearcă să răspundă solicitărilor venite din partea statelor care contribuie mai mult la bugetul comun, în special Germania, Suedia și Țările de Jos, care consideră că nivelul cheltuielilor propuse este prea ridicat. În schimb, statele beneficiare ale fondurilor de coeziune și ale subvențiilor agricole insistă asupra păstrării unor alocări suficiente pentru aceste politici tradiționale ale Uniunii.

Compromisul irlandez prevede reduceri pentru mai multe domenii, inclusiv competitivitate și securitate, în timp ce finanțarea destinată agriculturii și dezvoltării regionale este protejată într-o măsură mai mare. Diferențele dintre pozițiile statelor membre arată însă că negocierile vor continua să fie dificile. Viitorul buget european reprezintă unul dintre principalele subiecte ale reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie, desfășurată la Bruxelles.

Președintele Consiliului European, António Costa, a cerut liderilor să avanseze negocierile astfel încât să fie posibil un acord în timp util, pentru ca noile programe europene să poată deveni operaționale începând cu 1 ianuarie 2028. Pe agenda summitului se mai află competitivitatea economiei europene, prețurile ridicate ale energiei, sprijinul pentru Ucraina, securitatea, migrația și evoluțiile din Orientul Mijlociu. În cazul bugetului multianual, adoptarea cadrului financiar necesită unanimitatea statelor membre în Consiliu, după aprobarea Parlamentului European, ceea ce oferă fiecărei capitale un rol decisiv în negocierile finale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu