Ne îndreptăm spre scenariul în care Ciucă şi Ciolacu vor fi adversari la prezidențiale. Discuţiile care au turnat gaz pe foc în negocieri (surse)

Postat la: 11.06.2024 - 19:55

Liderii coaliţiei de guvernare, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, sunt faţă în faţă şi poartă primele negocieri pentru alegerile prezidenţiale.

După şedinţa de astăzi, cei doi şefi de partide ar trebui să decidă dacă vor fi sau nu adversari în toamnă în cursa pentru Palatul Cotroceni sau dacă, din contră, PSD şi PNL vor forma o alianţă politică şi vor susţine un candidat comun. Potrivit surselor de la vârful Coaliţiei, citate de Observator, ne îndreptăm spre scenariul în care Ciucă şi Ciolacu vor fi adversari la alegerile prezidenţiale.

De altfel, în următoarele zile, liderul PNL ar urma să-şi anunţe oficial candidatura la prezidenţiale, asta după ce ieri, lideri liberali cu influenţă, care au dat un semnal public către Dreapta Unită şi REPER, şi spuneau că toate partidele de dreapta ar trebui să vină alături de Nicolae Ciucă în campania electorală, scrie stiripesurse.ro.

A fost un anunţ care a turnat gaz pe foc în negocierile din Coaliţie. Ba mai mult decât atât au fost lideri PNL care au vorbit ieri despre ieşirea partidului de la guvernare şi ruperea Coaliţiei cu PSD, în ideea în care există o tabără influentă la vârful PNL, care consideră că dacă ar rupe coaliţia cu social-democraţii şi ar ataca alegerile prezidenţiale din opoziţie, atunci şansele lui Nicolae Ciucă de a câştiga Palatul Cotroceni ar spori considerabil.

De cealaltă parte, Marcel Ciolacu, în PSD, se află sub o presiune imensă din partea liderilor din partid - Paul Stănescu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu - lideri care au declarat în ultimele ore că preşedintele ar trebui să-şi asume lupta pentru alegerile prezidenţiale pentru că asta e cutuma în PSD.

Însă, Marcel Ciolacu a ezitat să-şi asume această luptă. Mai mult decât atât, premierul a venit şi a insistat cu ideea unei alianţe politice între PSD şi PNL, care să susţină un candidat comun pentru Cotroceni şi să dea liste comune pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale, spun Paul Stănescu, Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu. Surse de la vârful PNL au declarat că liberalii ar fi deschişi la ideea unui candidat comun, cu o singură condiţie: acesta să fie Nicolae Ciucă, iar în acest caz ar fi dispuşi să cedeze funcţia de premier pentru Marcel Ciolacu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu