Noii baroni: Cine sunt primarii și președinții de consilii județene care intră în 2024 în al treilea, al patrulea sau al cincilea mandat consecutiv
Postat la: 11.06.2024 - 07:10
În urma alegerilor locale din 9 iunie, 43% din șefii de județ bifează o "carieră" de cel puțin 8 ani consecutivi la conducerea consiliilor județene: 13 președinți s-au reconfimat în funcții pentru al treilea mandat consecutiv, doi intră în al patrulea mandat, doi în al cincilea și un președinte de CJ începe al șaselea mandat consecutiv.
În ce privește municipiile-reședință de județ, Mihai Chirica (PNL) de la Iași, Olguța Vasilescu (PSD) la Craiova, Dan Bobouțanu (PSD) de la Hunedoara și Viorel Marian Dragomir (PSD) de la Brăila sunt unii dintre noii "baroni" care intră în al treilea mandat consecutiv.
Emil Boc a fost ales de cinci ori primar al municipiului Cluj Napoca în perioada 2004-2020 (perioadă în care a fost și premierul României) și începe acum al șaselea mandat consecutiv de primar. Astrid Fodor începe în Sibiu al treilea mandat din partea FDGR, la fel și Mircia Gutău în Vâlcea (PER), iar Antal Arpad începe un al cincilea mandat din partea UDMR în Sfântu Gheorghe, la fel ca Victor Drăgușin (PSD) în Alexandria.
Din președinții consiliilor județene care intră în cel puțin al treilea mandat consecutiv, 9 sunt de la PSD, 5 de la PNL și 4 de la UDMR, după cum urmează, în ordine alfabetică:
Alba - Ion Dumitrel, al șaselea mandat, PNL
Arad - Iustin Cionca, al treilea mandat, PNL
Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan, al patrulea mandat, PSD
Brașov - Adrian Ioan Veștea, al treilea mandat, PNL
Brăila - Francisk Iulian Chiriac, al treilea mandat, PSD
Călărași - Vasile Iliuță, al treilea mandat, PSD
Cluj - Alin Tișe, al treilea mandat, PNL
Covasna - Sandor Tamas, al cincilea mandat, UDMR
Galați - Costel Fotea, al treilea mandat, PSD
Gorj - Cosmin Mihai Popescu, al treilea mandat, PSD
Harghita - Csaba Borboly, al cincilea mandat, UDMR
Mehedinți - Aladin Popescu, al treilea mandat, PSD
Mureș - Ferenc Peter, al treilea mandat, UDMR
Olt - Marius Oprescu, al treilea mandat, PSD
Satu Mare - Csaba Pataki, al treilea mandat, UDMR
Sibiu - Daniela Cîmpean, al treilea mandat, PNL
Tulcea - Horia Teodorescu, al patrulea mandat, PSD
Vâlcea - Constantin Rădulescu, al treilea mandat, PSD
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu