"Ordonanța austerității" - luăm de la bugetari ca să dam le pensionari! Noile prevederi genereză un cutremur în sistemul de stat
Postat la: 02.09.2024 - 12:38
Guvernul vrea să oprească risipa de bani publici și pregătește limitarea cheltuielilor bugetare până la finalul anului. In acelasi timp, executivul e nevoit sa ia de undeva diferentele de bani care au fost acordate pensionarilor si atunci taie in carne vie in aparatul de stat. Dar nu da afara sinecuristii, la fel cum nu a taiat pensiile speciale.
"Ordonanța austerității bugetare" va fi adoptată în ședința de miercuri a Guvernului si deja genereaza nemultumire si revolta in sistemul de stat. Guvernul a adăugat și acest sistem de bonificație de 3% pentru cei care au taxele și impozitele achitate la zi. În schimb, prevederile privind "austeritatea" bugetară au rămas și vor produce efecte în cel mai scurt timp.
"Art. XVII (1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare precum și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit titlului III "Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor" din Codul fiscal, beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în cazul în care aceste impozite au fost declarate și achitate integral, la termenele prevăzute de lege;
(2) Organul fiscal central constată din oficiu acordarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1) prin emiterea unei decizii, astfel:
a) în cazul impozitului pe profit, după expirarea termenului de declarare și plată a impozitului pe profit anual;
b) în cazul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, după expirarea termenului de declarare și plată, respectiv după data de 25 ianuarie a anului următor pentru care s-a calculat impozitul;
(3) Pentru sumele de plată reprezentând impozit pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor aferente anului 2024, stabilite prin decizii de impunere de către organele de control fiscal comunicate anterior sau ulterior intrării
în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se acordă bonificația prevăzută la alin.
(1) dacă sumele stabilite prin acestea sunt achitate în termenul prevăzut de art.156, alin. (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare;
(4) Bonificația se acordă de către organul fiscal cu respectarea următoarelor condiții de către contribuabil:
a) are depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal;
b) a achitat integral și la termen impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
(5) Pentru acordarea bonificației, organul fiscal central întocmește un referat prin care se aprobă această facilitate pentru contribuabilii persoane juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3) și (4) pe baza unei liste editată automat din aplicația informatică;
(6) Sumele care fac obiectul bonificației nu se restituie ci se utilizează pentru compensarea cu obligațiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu prevederile art.167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare;", se arată în draftul de OUG.
Printre măsurile pe care Guvernul intenționează să le aplice se numără următoarele:
1. Pentru obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 august 2024 inclusiv, debitorii pot renunța la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
2. Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează în procent de 85% din valoarea acestora dacă sunt îndeplinite cumulativ o serie de condiții.
3. Anumiți debitori pot beneficia de conversia unui procent de 10 % din obligațiile bugetare principale restante până la data de 31 august 2024 în credit fiscal, la solicitarea debitorilor, dacă sunt îndeplinite o serie de condiții.
4. Pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor și stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează începând cu data de 1 ianuarie 2025 o penalitate de nedeclarare de 0,10% (față de 0,8% în prezent) pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor și stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere
5. În anul 2024, în perioada septembrie 2024 - decembrie 2024 nu pot fi acordate stimulente din fonduri europene personalului care are atribuții în implementarea fondurilor externe nerambursabile și rambursabile.
6. În anul 2024, în perioada septembrie 2024 - decembrie 2024 nu pot fi acordate avantaje în natură personalului angajat în autoritățile/instituțiile publice de natura combustibilului destinat deplasărilor în concedii de odihnă sau altor avantaje în natură care nu sunt în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
7. În anul 2024, începând cu data de 1 septembrie, unii ordonatori de credite ai autorităților și instituțiilor publice nu pot efectua deschideri lunare de credite bugetare la titlul "Bunuri și servicii" mai mari de 20% față de nivelul plății medii lunare aferente perioadei ianuarie - august 2024.
8. Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență până la data de 31 decembrie 2024 se suspendă următoarele două prevederi:
- În cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, precum și de Ministerul Educației pentru posturile vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior
- Guvernul României poate aproba prin memorandum excepții de la procesul de desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice pentru instituțiile publice/entitățile publice, numai în situațiile în care activitatea instituțiilor publice/entităților publice este considerată unică.
9. Prin derogare de la prevederile alin. (7) al art. XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri-fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 29 martie 2024, în anul 2024 sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2024, prevăzute la art.73 alin.(1) lit.a) din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr.421/2023, pot depăși lunar nivelul acestui indice, în cazul operatorilor economici cu capital integral de stat care primesc subvenții/transferuri de la bugetul de stat pentru activitatea operațională, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) au sumele prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate pentru anul 2024.
b) au înregistrat profit net anual în ultimii 3 ani;
c) nu au programate pierderi și plăți restante în anul 2024;
d) subvențiile/transferurile primite de la bugetul de stat pentru activitatea operațională s-au diminuat consecutiv în ultimii 3 ani
10. Ordonanța prevede eșalonarea plăților diferențelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, începând cu anul 2025, pentru o perioadă de cinci ani. Aceste plăți vor fi ajustate cu rata inflației și se vor aplica corespunzător prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 115/2023.
11. Începând cu septembrie 2024, ordonatorii de credite din sectorul public vor avea obligația să limiteze cheltuielile pentru bunuri și servicii la media lunară a cheltuielilor din primele opt luni ale anului. Excepțiile de la aceste restricții includ cheltuielile pentru medicamente, servicii medicale, îngrijirea bolnavilor și intervențiile în situații de urgență.
12. Se impun măsuri stricte asupra angajamentelor legale pentru investiții, cu restricții asupra cheltuielilor în perioada septembrie-decembrie 2024. În cazuri justificate, Guvernul poate aproba depășirea acestor limite cu maxim 15%.
13. În 2024, se suspendă finanțarea publică pentru organizarea evenimentelor comunitare, cu excepția celor care marchează sărbători oficiale și sfârșitul de an. Fondurile necesare pentru depășirea limitelor stabilite pot fi obținute prin donații și sponsorizări.
14. Plata despăgubirilor stabilite prin titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților până la 31 august 2023 va fi realizată până la finalul anului 2024, iar emiterea de noi titluri de plată va fi suspendată în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2024.
15. Fondul de Rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului devine un important colector de fonduri. Potrivit proiectului de ordonanță, începând cu data de 1 octombrie 2024, sumele reprezentând credite bugetare neutilizate de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat vor fi virate în Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, la solicitarea Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile de la această solicitare, în anumite condiții.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu