Partneneriat pentru Progres prin Axa de Dezvoltare HUNEDOARA-GORJ-DOLJ sub denumirea de "CONURBAȚIA JIULUI"

Postat la: 03.09.2021 - 07:47

Urmând recomandările raportului Băncii Mondiale, Orașe Competitive și în acord cu Strategia de Dezvoltare Teritorială a României, domnul Cosmin Popescu Președintele Consiliului Judetean Gorj, domnul Cosmin Vasile Președintele Consiliului Județean Dolj și domnul Ion Badin Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara au semnat astăzi 2 septembrie 2021, ora 14.00, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu, memorandumul de intenție pentru elaborarea documentelor premergătoare înființării asociației de Dezvoltare Intercomunitară "CONURBAȚIA JIULUI", o axa de dezvoltare teritorială integrată a celor trei județe.

Astfel se crează o zona urbană, periurbană și chiar rurală, ce va dezvolta integrat programe si proiecte devenind astfel o CONURBNAȚIE , ce iși pot deservi mult mai bine cetățenii, printr-o dezvoltare economică nu doar uniformă, ci și accentuată. Exemple în acest sens regăsim în Germania - modelul regiunii Ruhr, sau în SUA - conurbaţia BosWashMeg.

Domnul Cosmin Popescu Președintele Consiliului Judetean Gorj in cadrul evenimentului de semnare a Memorandului a precizat faptul că datorită Conurbației Jiului, locuitorii celor trei județe vor beneficia de:
• Mai multe oportunităţi pe piața muncii, precum și în domeniul afacerilor
• Acces mai facil la infrastructură și servicii publice cheie, cum ar fi cele din domeniul sănătății, transportului, sau educației, în special pentru persoanele aflate în regiuni mai slab dezvoltate
• Calitate mai mare a vieții, datorită atragerii de noi investiții și a unui cadru coerent de dezvoltare, atât a centrelor urbane, cât și a zonelor rurale
• Măsuri mai bune de incluziune socială, direcționate către grupurile marginalizate şi minoritare, ce se confruntă cu mobilitate redusă și acces îngreunat la oportunităţi
• Instituții interconectate și performante în serviciul cetățenilor şi turiştilor.

De asemenea, domnul Cosmin Vasile Președintele Consiliului Județean Dolj a punctat principalele beneficii pentru sectorul privat:
• Acces mai facil la pieţe pentru firmele din exteriorul orașelor, de exemplu pentru vânzarea de produse locale specifice
• Acces mai facil la o piață mai mare a forţei de muncă
• Activarea într-o zonă metropolitană interconectată, dinamică şi competitivă economic
• Infrastructură îmbunătățită ce stimulează schimburile și oportunitățile economice
Pentru o dezvoltare urbana si periurbană aptă să răspundă pozitiv fluxurilor naturale de migrație, o atenție deosebită trebuie acordată sporirii atractivitatii oraşelor si a comunelor din zona periurbană, luând în considerare atât oamenii care locuiesc deja în această zonă, cât și potențialii viitori localnici.

In calitate de semnatar al memorandumului domnul Ion Badin Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara a mentionat faptul că Asociația Conurbația Jiului se va concentra pe patru mari arii de dezvoltare:
Infrastructura de conectare și accesilibilizarea întregii zone
Acest lucru presupune îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de telecomunicații, energie și transport. Este esențială conectarea unităţilor administrativ teritoriale, prin dezvoltarea unei reţele integrate de transport, dens, dinamic şi eficient.

La evenimentul de semnare al memorandumului de înțelegere au participat domnul Deputat Mihai Weber, domnul Senator Cristian Rujan, domnul Deputat Claudiu Manta, reprezentanți ai Bancii Mondiale, experți din cadrul consiliilor județene, reprezentanți societății civile și reprezentanți ai instituții de stat cu atribuții in domeniul finanțărilor. In cadrul acestui eveniment de semnare a memorandumului de înțelegere au fost invitați in calitate de vorbitori: domnul Marcel Heroiu, expert dezvoltare urbana integrată - Banca Mondială, domnul Adrian Mărgărit, coordonator național al Programului Operațional Tranziție Justă - (POTJ), domnul Sorin Chiriță, expert dezvoltare regională - director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, domnul Florin Păsătoiu, expert afaceri europene - director al Centrului pentru Politică Externă și Studii de Securitate și domnul Cătălin Bancilă expert cultura și industrii creative - președintele Fundației "Maria".

Domnul Adrian Mărgărit, coordonator național al Programului Operațional Tranziție Justă - (POTJ):
"Se spune că oamenii migrează către locurile unde există oportunităţi, dar aleg să se stabilească acolo unde se pot bucura de o calitate a vieţii înaltă, in acest sens salut această inițiativă. Autorităţile publice joacă un rol extrem de important în dirijarea pozitivă a acestui proces, în special prin gândirea de politici publice eficiente de dezvoltare urbană, asigurarea unui cadru coerent pentru aplicarea acestora, precum și prin planificarea strategică a investiţiilor publice și private, cu respectarea principiului transparenței."

Domnul Marcel Heroiu, expert dezvoltare urbana integrată - Banca Mondială:
" Conform Băncii Mondiale, concentrarea de populație şi investiţii in zona acestor județe - poate fi valorificată mult mai eficient în urma interconectării lor. Mă bucur că astăzi se semnează memorandumul de intelegere pentru constituirea Asociației " Conurbația Jiului". Banca Mondială și Comisia Europeană încurajează acest tip de asocieri pentru dezvoltare teritorială integrată. Calitatea vieții reprezintă unul dintre indicatorii cheie ai unei societăți dezvoltate. Investițiile propuse în acest domeniu vizează dezvoltarea de noi zone rezidenţiale, conform standardelor europene, o planificare urbană mai bună, cu accent pe o piaţă a terenurilor şi a locuinţelor, protejarea şi extinderea spaţiilor verzi şi a zonelor de promenada, precum și investirea în centre culturale și spaţii publice de calitate, care să încurajeze interacțiunea între oameni."

Domnul Sorin Chiriță, expert dezvoltare regională - director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene
"Unul dintre obiectivele cheie ale Conurbației constă în dezvoltarea economică integrată a zonei, prin realizarea și implementarea în comun de proiecte de interes zonal și regional și furnizarea în comun de servicii publice mai bune. Un accent deosebit va fi acordat dezvoltării industriale in domeniul energiei regenerabile, cercetarii si inovării pentru energie inteligenta, alte industrii competitive, dezvoltarii turismului şi a sectorului terţiar (servicii), prin valorificarea mai bună a resurselor umane și naturale, precum și prin atragerea de noi investiţii.
Investiții în calitatea vieții locuitorilor din întreaga zonă (Conurbație). Un rol important îl va ocupa și infrastructura pentru vehicule fără motor (zone pietonale, bicicliști), cu scopul de a reduce dependenţa de maşini personale și poluarea mediului înconjurător.
Măsuri de inserție și suport pentru grupurile marginalizate. Mai mult de atât, Conurbația Jiului este importantă pentru România, întrucât are potențialul de a deveni un model pentru alte zone din țară, atât urbane cât și rurale, de unire de forțe pentru întărirea capacității administrative și de negociere, cu Guvernul central și investitori privați.
Nu în ultimul rând, acest tip de inițiativă se poate traduce în oportunități mai bune pentru tot mai mulți români din România și intr-o alternativă viabilă la trendul de emigrare către țări mai dezvoltate. Când ai opțiuni atractive de a te muta în propria țară, emigrarea devine mult mai puțin probabilă."

Domnul Florin Păsătoiu, expert afaceri europene - director al Centrului pentru Politică Externă și Studii de Securitate
" Capitalul uman este cea mai importantă resursă a unei societăți. Valorificarea întregii resurse umane a unei zone este esențială pentru o dezvoltare economică sustenabilă. Astfel, sunt extrem de importante măsurile pentru combaterea excluziunii şi a dezechilibrelor sociale, de înlăturare a disparităţilor dintre localităţi, precum și creșterea opotunităților de formare profesională și a ocupării forței de muncă.
Conurbația Jiului este o inițiativă locală inovatoare pentru faptul că vine direct de la nivelul administraților, ca un răspuns ferm la provocările locale și ca o decizie asumată de parteneriat pentru o dezvoltare economică mai puternică și sustenabilă. Dezvoltarea teritoriilor funcționale reclama asumarea dimensiunii europene prin managementul afacerilor europene . In acest sens, construcția Unei Grupări Europene pentru Cooperare Teritoriala este un demers firesc ce trebuie sa continue initiativa de constituire a Conurbatiei Văii Jiului. "

Domnul Cătălin Bancilă expert cultura și industrii creative - președintele Fundației "Maria"
" Conurbația Jiului va concentra noduri de atractivitate şi centre - incubatoare de creştere şi dezvoltare a entităţilor creative, oameni, instituţii şi firme, care concurează global în excelență . Localitățile reședință de jueț în general sunt privite ca factori decisivi în noua economie, fiind locurile care pot sprijini şi susţine producţie individuală intelectuală, creativitate, inspiraţie, dar care totodată oferă şi piaţa de desfacere pentru astfel de producţie sau infrastructura necesară. Una din opiniile mult răspândite este acea că numai investiţiile publice semnificative în cultura pot crea industrii creative, sustenabile și concurențiale. "

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu