Pensionarea la 70 de ani a trecut de Senat
Postat la: 27.09.2021 - 20:07
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul iniţiat de Guvern care permite persoanelor care ating vârsta de pensionare să rămână să muncească până la 70 de ani, cu mențiunea că nu pot cumula pensia cu salariul în acest caz.
Munca până la 70 este opțională, nu obligatorie, și proiectul este destinat celor care iau salariu mai bun decât pensia și vor să își continue activitatea. Proiectul a trecut cu 71 de voturi "pentru" şi 58 "împotrivă". Legea merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. O noutate votată de senatori este că pentru a continua munca până la 70 de ani va fi nevoie și de acceptul angajatorului, nu doar de voința muncitorului așa cum era în legea guvernamentală.
Proiectul adoptat de Senat are ca obiect de reglementare posibilitatea pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială de a opta între continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani şi încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu.
Potrivit unui amendament admis, "persoanele care îsi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, cu acordul anual al unităţii angajatoare, pană la împlinirea vârstei de 70 de ani. În situaţia în care unitatea angajatoare nu emite acordul, contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau, după caz, actul de numire în funcţie încetează de drept la data împlinirii vârstei legale de pensionare, respectiv la data expirării acordului anual al unităţii angajatoare. Cererea privind continuarea activităţii în condiţiile menţionate se depune la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de implinirea vârstei legale de pensionare. respectiv cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea acordului anual al unităţii angajatoare".
O altă propunere, însuşită de parlamentari odată cu raportul favorabil întocmit de Comisia pentru muncă, subliniază că persoanele care continuă activitatea în condiţiile menţionate pot solicita înscrierea la pensie şi anterior împlinirii vârstei de 70 de ani. Cererea de încetare a activităţii în vederea pensionării se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data de la care persoana solicită pensionarea.
Liderul grupului PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a declarat în plen că votul social-democraţilor va fi împotriva acestui proiect, care nu ar trebui să existe în această formă pentru că nu rezolvă problemele de fond din sistem.
"Este o lege, aş zice, din puţul gândirii, dar gândirea nu există la personajul cu pricina, care fie taie dreptul la pensie, fie taie dreptul la muncă, fie discriminează între angajaţii la privat şi angajaţii la stat. În orice formă o luăm, această lege nu trebuie să existe în această formă pentru că nu rezolvă problemele principale, care sunt în mintea domnului Rareş Bogdan rezolvate la 30 de zile după ce aţi luat puterea, şi anume pensiile speciale. Nu rezolvă problema celor care ies la 43 de ani la pensie şi de la 43 de ani şi o lună muncesc în Ministerul de Interne, nu rezolvă niciun fel de problemă, ba din contră, lasă satele româneşti fără profesori, care vor fi plătiţi la oră şi care sigur nu vor vrea să muncească în acest sistem, lasă satele şi comunele în condiţiile pe care le ştim în domeniul sanitar, fără medici. Nu văd de ce vă ţineţi să duceţi la capăt o lege proastă, pentru că am putea face o lege bună împreună. Deci grupul PSD va vota împotriva acestei iniţiative legislative", a afirmat Romaşcanu.
Raportul întocmit de comisia de specialitate a fost adoptat cu un set de excepţii propuse de Ministerul Muncii - parlamentarii sau cei aleşi în funcţii publice locale, persoanele care beneficiază de drepturi de autor, personalul didactic care nu mai are normă întreagă şi care este plătită în regim de plată cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul trei de invaliditate, membrii Academiei Române, asistenţi personali şi persoane cu handicap - potrivit cărora cei care se află în aceste categorii pot să încaseze lunar pensia, dar şi să beneficieze în continuare, până la 70 de ani, de salariul care derivă din continuarea relaţiei de muncă.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu