Pentru ca vrea să plece liniștit în vacanță un candidat la Primărie a transmis o solicitare uluitoare către SPP deoarece e filat de Politia Animalelor

Postat la: 05.09.2020 - 09:08

Dacă zilele trecute Clotilde Armand susținea că a fost „filată" de agenții Poliției Locale Sector 1, contracandidatul ei de Dreapta, arhitectul Tudor Schinagel, zis Tubel, a dezvăluit că a fost supus unor acte de poliție politică. Mai exact, „și eu am fost filat de o poliție secretă din Primărie, Poliția Animalelor", a declarat acesta.

Tubel a realizat că ar putea beneficia de anumite privilegii, o dată cu strângerea celor peste două mii de semnături de susținere din partea cetățenilor. Astfel, candidatul independent a transmis o petiție către cel mai important serviciu din România, Serviciul de Protecție și Pază, pentru a-i cere Generalului Lucian Pahonțu să blocheze, sâmbătă, orice deplasare oficială a demnitarilor pe ruta București-Brașov.

Iată motivele invocate de Tubel:

„Stimate domnule General doctor Pahonțu,
Subsemnatul Tudor 'Tubel' Schinagel, cetățean onest, tata a trei copii, domiciliat in București Sector 1 si candidat la funcția de primar al Sectorului 1 din București la alegerile locale din acest an, formulez prezenta PETITIE prin care, respectuos va solicit ca mâine, sâmbătă 5 septembrie, in intervalul orar 13:00 - 17:00 sa nu aprobați nicio misiune care ar consta in deplasarea vreunui ministru dinspre București către Brașov deoarece intenționez sa mă întorc acasă in condiții de siguranța cu familia mea formata din cei trei copii ai mei si soție.
Prezenta petiție înțeleg sa o fundamentez pe următoarele MOTIVE:
In fapt, sunt un cetatea onest al României care domiciliază pe raza Sectorului 1. De curând am decis, scârbit fiind de calitatea clasei politice si a administrației publice locale si centrale sa îmi depun candidatura pentru funcția de primar al sectorului 1 din București. Demersul meu, sprijinit de comunitățile online 'Oare sunt un porc?', IDB si iSpritz s-a materializat prin depunerea candidaturii si acceptarea acesteia de către Biroul Electoral de Circumscripție al Sectorului 1 in data de 18 august 2020.
In prezent sunt înscris in cursa electorala si am o susținere covârșitoare in mediul online. Fata de acest aspect, având in vedere ca la sondajele de opinie făcute in cadrul comunităților online rubricate figuram cu un procent zdrobitor de 53% in opțiunea de vot al internauților, am decis alături de echipa mea de campanie, sa ne luam o săptămâna de vacanta la început de campanie electorala pentru a oferi o sansa contracandidaților mei sa mai recupereze din handicap.
De asemenea, mi s-a părut ca ar fi neaoșromanesc sa începem treaba cu o binemeritata vacanta Va învederez faptul ca in vacanta, atât eu cat si familia mea, ne-am simțit foarte bine, petrecând un timp minunat in localitatea Brașov.
Maine, sâmbătă 5 septembrie 2020, urmează sa ne întoarcem in București conform planificării făcute acum o săptămâna. In lumina evenimentelor rutiere petrecute in timpul acestei săptămâni de vacanta, intens mediatizate, in care un angajat al instituției pe care o conduceți a fost implicat într-un accident fiind in misiune transportând un ministru din actualul guvern si raportat la faptul ca domnul ministru a declarat ca vina exclusiva a producerii accidentului prin nerespectarea regulilor de siguranță rutiera aparține in exclusivitate angajatului SPP, domnul ministru dormind pe bancheta din spate, si fiindcă sunt cu copiii mei, înțeleg sa va adresez rugămintea ca mâine in intervalul 13:00 - 17:00 sa nu aprobați nicio misiune de transport miniștri dinspre București către Brașov ca sa ajungem si noi cu bine acasă. Va scriu in principal in calitate de tata știind ca si dumneavoastră sunteți unul si înțelegeți perfect teama care mă încearcă sa nu dea vreun ministru peste noi pe drumul de întoarcere.
Nu îndrăzneam sa va formulez aceasta solicitare însă, nu știu daca ați aflat deja din presa dar sunt deja victima unor acte reprobabile de politie politica fiind filat la o manifestare de susținere organizata de Martorii lui Tubel (grup social care mă susține si divinizează) de politia secreta a animalelor după cum reiese din informațiile apărute pe site-ul www.investigatorul.info In speranța ca solicitarea mea nu tulbura prea tare activitatea si așa destul de încercata a Serviciului de Protecție si Paza de transport a unor miniștri adormiți, permiteți-mi sa va asigur de întreaga mea considerațiune. In drept, îmi întemeiez prezenta cerere pe legea bunului simt si alte prevederi legale naționale care îmi conferă drepturi dar pe care încă nu am ajuns sa le conștientizez pe deplin.
Cu deosebita stima si respect, Tudor 'Tubel' Schinagel".

Delir total. După USR, un alt candidat îl acuză pe Tudorache că a pus „serviciile" să-l fileze: „A pus Poliția Animalelor pe urmele mele!"

Tudor „Tubel" Schinagel, candidat independent la funcția de primar al Primăriei Sectorului 1, susține că a aflat din presă cum a fost „filat" de Poliția Animalelor, la comanda primarului în funcție, Dan Tudorache. Această mărturie vine în urma dezvăluirilor contracandidatei din partea USR, Clotilde Armand, care a arătat, fără nicio glumă, că a fost urmărită de Poliția Locală.

„Este șocant să aflu din presă că am fost urmărit și filat de Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale Sector 1 la ordinul actualului primar Dan Tudorache.", a anunțat Tudor „Tubel" Schinagel, imediat după ce Clotilde Armand, și ea candidat la funcția de primar al Sectorului 1, a dezvăluit că a fost filată de agenți de la Poliția Locală, la un protest care a avut loc în Piața Victoriei în 2017.
„În cadrul Poliției Locale Sector 1 a fost înființat prin dispoziția primarului un departament secret pentru urmărirea mea - Poliția Animalelor. Primarul a folosit această instituție pentru a face poliție politică. Există angajați ai Politiei Locale care au tăinuit și ascund adevărata lor activitate, cum ar fi Agent Șef Cămilă.
Aceste practici sunt demne de Rusia lui Putin. Nu voi tolera așa ceva. Primarul actual trebuie să răspundă în fața Justiției pentru asemenea dispoziții. Voi depune astăzi plângere la Tribunalul Penal de la Haga.
Să faci poliție politică este interzis prin lege e mișto, dar nu mai e la modă de 30 de ani.
#namdarvreau #parsilivesmatter #voteazaslapul #bogdaproste", a spus Tubel, candidatul care ne îndemnă să votăm „șlapul".
Candidatul independent aduce și probe pentru a-și susține acuzațiile: un articol de investigații, publicat pe un site cu titulatură puternică (Investigatorul Info). Pe site au fost publicate facsimile cu pasaje din notele informative adunate de Poliția Animalelor în ceea ce-l privește. Într-unul se aduce la cunoștință faptul că Tubel și acoliții săi au fost „în fața Palatului Patriarhal, unde au împărțit bere celor prezenți la adunarea pașnică (...) Au împărțit stickere cu #Tubel și #veațamea". (sursă: https://investigatorul.info/acte-de-politie-politica-candidat-independent-la-primaria-sectorului-1-monitorizat-la-propriile-manifestatii-pasnice-de-sustinere/)
Deși se vede din avion că este vorba de un fals, dreptul de a considera valide aceste note informative aparține fiecăruia.

Reacția lui Tudorache, amenințări ascunse?

„Deși acțiunile de poliție politică ale primarului Dan Tudorache au fost expuse pe tot internetul, edilul tace mâlc. Acesta nu a suflat o vorbă despre cele două unități militare, Poliția Animalelor și Locală, în schimb lansează amenințări pentru cei doi contracandidați. „Școala 11 "Ion Heliade Rădulescu" este gata să îi primească pe copii! #1pentrutoti #ActionamResponsabil #Scoala11".
Surse din Primărie susțin că acesta ar fi un mesaj direct către Tubel și Clotilde. „Vrea să-i înscrie la clasa pregătitoare, să se lase de năzbâtii!", a spus responsabilul cu bariera de acces, care a dorit să-și păstreze anonimatul.", se arată într-un articol publicat pe rețelele sociale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu