Piedone, despre angajarea nepoţilor săi la primărie: "Cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii?!"
Postat la: 01.04.2024 - 07:17
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a declarat duminică, la Digi24, despre angajarea la primărie a nepoţilor săi, că nu este vorba de incompatibilitate și nu este nici imoralitate.
„Dacă este nepotul din a 17-a rudă, nu este nepotul de gradul 1", a spus Cristian Popescu Piedone, precizând că pentru orice numire are acordul scris al Agenţiei Naţionale de Integritate. "Rude înseamnă decât rude de gradul 1, asta înseamnă incompatibilitate", a mai afirmat el. Întrebat dacă este vorba de imoralitate, Piedone a spus: "Nu este nici imoralitate, cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii? Voi sta lângă mine cu cei în care am încredere. Sunt singurul? Ia daţi o tură în toată România asta. Eu am puterea să mi-o asum, nu există nicio latură a incompatibilităţii", a completat Piedone.
"Piedone a promovat tot timpul capacitatea şi în jurul lui să stea tinerii, să stea cei care vor preia ştafeta", a mai declarat primarul, precizând că se poate vedea acest lucru în organigrama Primăriei, în vârsta directorilor generali şi a şefilor de serviciu. "Pepinierele de partid din România, cu tot respectul, de mulţi ani au încetat să mai existe. Ei s-au crezut nemuritori, nu au pe cine şi cum să lase. Şi dacă vorbim de familii, să se uite la ei, în teritoriu, pentru că nu mai există pepiniera, cui să îi predai ştafeta", a completat Piedone. "Aşa voi face și voi merge şi la Primăria Capitalei, terminăm cu dinozaurii. Eu sunt unul dintre ei, dar vreau să predau ştafeta."
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu