Plafonarea prețurilor, avantaj major și pentru români, și pentru firmele românești. VEZI ce a adus un an de guvernare PSD (P)

Postat la: 16.07.2024 - 00:41

 

Într-un context economic complex și dinamic, Partidul Social Democrat (PSD) a promis că va sprijini atât creșterea nivelului de trai al românilor, cât și afacerile firmelor autohtone. La un an de guvernare social-democrată, datele arată că cele două obiective au fost atinse prin măsurile strategice de plafonare a adaosului comercial, la energie și RCA, pe de o parte, și prin investiții masive în economie, pentru agenții economici locali.

Datorită plafonării prețurilor, datele statistice arată că românii au putut face economii semnificative în condițiile păstrării consumului la un nivel ridicat, la care s-au adăugat și creșterea veniturilor și reducerea inflației.

Pentru companiile românești, sprijinul Guvernului Ciolacu este esențial în concurența cu marii retaileri străini

România găzduiește astăzi aproximativ 4.500 de hipermarketuri, supermarketuri și alte unități de retail moderne, dominate în mare parte de companii cu acționariat străin. În paralel, există și un număr impresionant de 45.000-50.000 de magazine tradiționale, dintre care multe sunt mici afaceri de familie.

Aceste unități locale investesc și se dezvoltă într-o piață în care cele mai mari zece rețele străine de retail controlează între 63% și 73% din piața bunurilor de larg consum, în valoare de 30-35 mld. euro anual.

Pentru firmele românești, PSD a inițiat programe extinse de sprijin, ce includ alocarea de fonduri pentru extinderea rețelelor de magazine locale, modernizarea infrastructurii comerciale, credite garantate de stat pentru IMM-uri și finanțarea producției în România.

Un exemplu al sprijinului social-democrat pentru firmele românești este programul IMM Plus, care dispune acum de 15,3 miliarde lei, buget crescut în iunie cu 2,5 miliarde lei la inițiativa premierului Ciolacu, și de care vor beneficia aproximativ 14.000 de companii.

Lanțurile de magazine românești și comerțul tradițional, în creștere datorită sprijinului social-democrat

PSD recunoaște importanța comerțului tradițional și a micilor afaceri pentru economia locală. În acest sens, sprijină inițiativele care încurajează dezvoltarea magazinelor de proximitate și a lanțurilor locale. Un exemplu de succes este franciza LaDoiPași, lansată de Metro, care reunește peste 2.300 de magazine tradiționale sub un brand comun, oferind astfel o alternativă viabilă în fața marilor lanțuri internaționale.

Un alt exemplu notabil este Vasile Lucuț, un antreprenor român care investește 8-10 milioane de euro în dezvoltarea rețelei Unicarm, care numără în prezent circa 130 de magazine. Planul său de extindere prevede deschiderea a 15-20 de magazine noi anual, contribuind semnificativ la creșterea economică locală și la crearea de locuri de muncă.

În fața unei piețe dominate de retaileri internaționali, antreprenorii români adoptă strategii diverse pentru a-și menține competitivitatea. De exemplu, La Cocoș, primul retailer independent din sectorul alimentar din România care a realizat vânzări de aproape 1 miliard de lei în 2023, mizează pe prețuri mici și un număr redus de produse pentru a atrage consumatorii. Alte rețele locale, precum Annabella și Diana, se concentrează pe un model de business integrat, care include atât producție, cât și retail.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu