PNL Galați cere administrației PSD reducerea prețului la apă și canalizare cu 40%. Peste 10.000 de gălățeni au semnat deja petiția "Ție nu ți-e sete de dreptate?"

Postat la: 08.12.2023 - 11:35

Conducerea PNL Galați a făcut publice astăzi primele rezultate ale petiției "Tie nu ti-e sete de dreptate", după doar trei săptămâni de la demararea acțiunii de strângere de semnături.

"Am ales să fim vocea gălățenilor și să promovăm toate propunerile pe care le primim de la cetățeni. Am stat de vorbă cu gălățenii care ne-au spus că nu este normal să plătească cel mai mare preț la apă și canalizare din țară, în condițiile în care județul nostru este mărginit de Dunăre, iar resursa de apă este accesibilă. Așa s-a născut inițiativa noastră de strângere de semnături. Ne dorim ca prin petiția noastră să determinăm administrația PSD să reducă prețul la aceste utilități" a declarat George Stângă, în cadrul conferinței de presă organizate la sediul PNL Galați.
Liderul PNL a arătat că din momentul în care Galațiului a început să fie administrat de PSD, respectiv de "baronii locali", președintele CJ Fotea și primarul Pucheanu, prețurile la apă și canalizare au fost majorate de la 5,96 lei în 2016, la aproximativ 16 lei în prezent: Vorbim despre o triplare a prețurilor sub administrația Fotea și Pucheanu. Apa pe care o procesează Apă Canal Galați este plătită către Apele Române. Prețul perceput de Apele Române este de doar 5 bani pe metru cub. Atât plătește Apă Canal pentru apa de la robinetele gălățenilor. Restul banilor plătiți de cetățenii județului reprezintă profitul unei societăți administrată de niște șmecheri.
George Stângă susține că cei care conduc Apă Canal sunt responsabili pentru creșterea prețurilor. El a menționat că Costel Fotea este președintele Consiliului Director Apă Canal, iar Ionuț Pucheanu reprezintă Primăria Galați, respectiv acționarul majoritar al SC Apă Canal.
"Fotea și Pucheanu sunt cei care l-au numit pe Condurache director general la Apă Canal. Acest personaj, doar în luna iunie anul acesta, a încasat peste 60.000 de euro. Tot conducerea PSD Galați i-a numit și pe membrii Consiliului de Administrație. Toți sunt oameni de la PSD Galați care conduc organizațiile din județ. Fiecare a încasat în iunie 27.000 de euro pentru o singură ședintă care nu a durat mai multe de o oră. Așa arată caracatița de la Apă Canal girată de Fotea și Pucheanu, cei care au dus tariful pentru apă și canalizare în județul Galați la cel mai înalt nivel din România", a adăugat președintele PNL Galați.
Deputatul PNL Galați, George Stângă a comparat prețurile la apă din Galați cu cele din orașele mari ale țării, precum București, Sibiu, Oradea, Brașov și Cluj Napoca, unde tarifele sunt mult mai mici: În Capitala țării, acolo unde avem cel mai ridicat nivel de trai din România, tariful este aproape la jumătate față de cel pe care-l plătesc gălățenii. În cele mai mari și mai dezvoltate orașe din țară, prețurile la apă sunt cuprinse între 9 și 11 lei.
PNL Galați continuă acțiunea de strângere de semnături și în următoarea perioadă. De asemenea, conducerea organizației județene a anunțat că, în curând, va fi disponibilă și o variantă online pentru cei care vor să se alăture demersului de reducere a tarifului la apă și canalizare și își doresc să semneze petiția „Ție ti-e sete de dreptate?".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu