Premierul Marcel Ciolacu: Vreau să stabilim un dialog permanent și un grup de lucru între Guvern-Primăria Capitalei

Postat la: 18.09.2024 - 01:03

Premierul Marcel Ciolacu, alături de membrii Cabinetului responsabili pe domeniile aflate pe agenda, au avut astăzi o întâlnire de lucru cu primarii Capitalei despre gestionarea traficului din București și alimentarea cu energie termică în sistem centralizat pentru iarna viitoare.

"Vreau să stabilim un dialog permanent și un grup de lucru între Guvern-Primăria Capitalei și primăriile de sector pentru că București-ul are nevoie de un plan integrat și coerent de rezolvare a problemelor și de dezvoltare. Aveți susținerea Guvernului, implicarea tuturor miniștrilor pentru a debloca ceea ce nu a funcționat până acum și a lucra împreună pentru bucureșteni", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Membrii Guvernului și primarii au analizat un set de propuneri privind fluidizarea traficului, precum: colaborarea Poliției Române cu poliția locală a municipiului București pentru dirijarea traficului la orele de vârf și în zonele cele mai aglomerate; monitorizarea șantierelor de investiții, posibilitatea amenajării unei benzi speciale de transport în jurul unităților școlare; extinderea și îmbunătățirea condițiilor de transport în comun. De asemenea, s-a discutat despre continuarea lucrărilor la Centura Capitalei (A0), investiție ce contribuie la fluidizarea traficului în București, extinderea rețelei de metrou și alte proiecte de investiții pentru îmbunătățirea managementului traficului.

În ceea ce privește alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, 3 din cele 4 CET-uri ale Capitalei vor fi modernizate prin finanțare asigurată prin Fondul de Modernizare, investiții ce vor contribui la reducerea prețului de producere a gigacaloriei.
Dialogul va continua, în primă etapă, cu o nouă întâlnire la nivelul primarilor de sector și al Capitalei pentru a analiza în detaliu soluțiile de fluidizare a traficului. Ulterior, concluziile acestei întâlniri vor fi discutate cu membrii Guvernului.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Educației, Ligia Deca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, primarul ales al sectorului 1 George-Cristian Tuță, primarul ales al sectorului 2 Rareș Hopincă, primarul sectorului 3 Robert-Sorin Negoiță, primarul sectorului 4 Daniel Băluță, primarul sectorului 5 Cristian Popescu Piedone și primarul ales al sectorului 5 Vlad Popescu Piedone, primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu și directorul general Elcen Claudiu Crețu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu