Primarii explodează la adresa lui Ilie Bolojan: "N-am trăit această perioadă niciodată, nici chiar cu Băsescu. Rău, rău, cel mai rău!"

Postat la: 09.02.2026 - 17:22

Creșterea taxelor și impozitelor locale riscă să arunce România în aer. Edilii acuză că atât de rău nu era nici măcar pe vremea lui Traian Băsescu.

Primarii sunt nemulțumiți de măsurile pregătite de Guvernul Bolojan. Ei susțin că astfel de vremuri grele nu au mai fost în ultimii 30 de ani. De asemenea, unii dintre ei au nemulțumiri legate de salariile aleșilor. Un salariu de 6.000 de lei pe lună pentru un primar mi se pare o mare jignire, a spus primarul comunei Albota, Ion Dumitru, la Antena 3 CNN.

„Am 30 de ani de primărie, opt mandate. N-am trăit această perioadă niciodată, nici chiar cu domnul Băsescu. Rău, rău, cel mai rău. Dar ce se întâmplă acum e ceva de groază. Ba nu ne mai dă cotele din sumele defalcate. Un primar cu 5000 de locuitori, să ai 6.000 lei pe lună mi se pare o mare jignire. Noi nu ieșim să facem grevă", a declarat primarul.

Sute de primari vor fi față în față cu premierul Ilie Bolojan. Întâlnirea va avea loc în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor. Aceasta se va desfășura la Palatul Parlamentului din București.

Primarii amenință cu proteste, iar marți în peste 1.300 de comune salariații primăriilor vor organiza o grevă de avertisment.

Primarul Aradului Călin Bibarț cere parlamentarilor din județ să sprijine modificarea legislației pentru a putea introduce transportul public gratuit în municipiul Arad.

Primarul Călin Bibarț vrea să introducă transport public local gratuit pentru toți cetățenii Aradului, „o măsură concretă și realistă de compensare a efectelor generate de majorarea taxelor și impozitelor locale", conform unui comunicat al Primăriei Arad.

El a lansat o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor arădeni în care le cere sprijinul pentru promovarea unei modificări legislative. Mai exact, primarul propune ca legislația în vigoare să permită consiliilor locale posibilitatea de a aproba transportul public gratuit, ca opțiune de politică publică aflată la dispoziția autorităților administrației publice locale.

Inițiativa nu are doar rolul de a atenua impactul fiscal asupra populației, ci reprezintă și o completare a investițiilor realizate în ultimii ani în transportul public local.

„Aceste investiții, realizate din bani europeni și cofinanțare locală, să nu rămână doar la stadiu de realizări, ci să fie puse în slujba unui beneficiu real, direct, vizibil și mai ales accesibil pentru toți arădenii.", menționează edilul în scrisoarea deschisă adresată parlamentarilor de Arad.

Până la eventuala modificare a legii, administrația locală va supune aprobării Consiliului Local extinderea facilității de transport public gratuit pentru anumite categorii de persoane care nu beneficiază de această măsură. Este vorba despre donatorii de sânge și pensionarii cu vârsta mai mică de 70 de ani și care nu au o pensie mai mare decât pensia medie europeană.

„În continuarea demersului privind introducerea transportului public gratuit în municipiul Arad, inițiativă fundamentată pe existența unei flote moderne de tramvaie, autobuze și microbuze electrice noi, am solicitat compartimentului juridic analizarea cadrului legal existent, în vederea identificării eventualelor impedimente legislative. Concluzia acestei analize este că implementarea unei astfel de măsuri necesită modificări punctuale în două acte normative. Propunerile de modificare legislativă au fost deja formulate, însă, întrucât dreptul de inițiativă legislativă nu aparține nici primarului, nici Consiliului Local, ci exclusiv parlamentarilor, acestea vor fi transmise reprezentanților Aradului în Parlament, însoțite de o scrisoare oficială, cu rugămintea de a le depune spre dezbatere și adoptare", a declarat Călin Bibarț.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu