Primarul din Târgu Jiu după un nou cutremur: Poate s-a dat o hotărâre ca nimeni să nu vorbească

Postat la: 20.06.2023 - 19:45

"Ar trebui să dăm o interpretare cutremurelor, dacă nu vrem să ascundem ceva. Poate s-a dat o hotărâre ca nimeni să nu vorbească" a declarat primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, după ce, luni, municipiul a fost zguduit de un nou seism, cu magnitudinea de 4,2.

De la cutremurele de 5,2 și 5,7, din luna februarie, urmate de numeroase replici, niciun specialist nu a explicat care este cauza. Romanescu a afirmat, în emisiunea Interviurile Infinit FM, că o comisie de specialiști ar trebui să facă o expertiză privind cutremurele interminabile de la Gorj.

Speculații că seismele din Gorj ar avea legătură cu exploatarea gazelor naturale au tot circulat, în ultimele luni. La un moment dat, o declarație publică pe această temă a făcut și fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Compania OMV a anunțat, săptămâna trecută, că a descoperit resurse importante de gaze naturale în municipiul Târgu-Jiu, fără să precizeze locația exactă. Conform primarului Marcel Romanescu ar fi vorba despre zona dinspre comunele Drăguțești și Dănești.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu