Probleme în CV-ul noului primar general. Universitatea București neagă funcția pe care Ciprian Ciucu susține că a ocupat-o

Postat la: 30.12.2025 - 11:06

Potrivit propriului CV și prezentărilor publice, Ciprian Ciucu s-a declarat lector al Universității din București între 2007 și 2013, deși Universitatea precizează că a fost colaborator extern, cadru didactic asociat, remunerat cu ora, fără a întruni condițiile legale pentru funcția de lector.

Informația este publicată de Edupedu.ro care a încercat să obțină un punct de vedere din partea primarului Ciprian Ciucu atât direct, cât și prin intermediul biroului de presă al Primăriei, pe 22-23 decembrie, însă fără succes.

După ce jurnaliștii a transmis solicitarea, informația de pe site-ul PMB a fost modificată, iar în profilul primarului postul de „lector" a fost înlocuit cu cel de „cadru didactic asociat".

Potrivit propriului CV, Universitatea din București a fost prima instituție mare din România în cadrul căreia a lucrat în altă calitate decât cea de specialist în relații publice (a mai lucrat, ca specialist relații publice, la Președinția României, la începutul carierei, între 2000 și 2001). Până în acel moment, el a lucrat în mediul ONG sau în instituții publice mai mici.

De notat că, până în anul 2007, Ciprian Ciucu a inclus mai întâi poziții de relații cu presa / relații publice, apoi de expert în proiecte și de formator la nivel de ONG-uri. Doar după 2007, potrivit CV-ului, el a început să ocupe posturi de „formator-expert senior" (începând cu un consorțiu de firme în anul 2008, apoi în mediul ONG), de „Trainer" și de „Expert senior formare profesională", între alte activități.

În răspunsul transmis Edupedu.ro, UB opinează, în privința folosirii funcției de „lector" în CV-ul primarului Capitalei, că ar putea fi vorba despre o „confuzie" generată de traducerea din engleză a cuvântului „lecturer" - în „lector", în loc de „cadru didactic asociat".

Universitatea din București a precizat că Ciprian Ciucu a fost colaborator extern al „Departamentului în cadrul căruia funcționează specializarea ‘Studii europene'"., specializare care funcționează în cadrul Facultății de Litere din 1998.

Colaborator extern fiind, a lucrat în calitate de cadru didactic asociat, remunerat în regim de plată cu ora „pentru o poziție fracție dintr-un post vacant de lector, pe perioadă determinată, în calitate de specialist ‘cu valoare recunoscută în domeniu'", conform legii, arată UB.

Răspunsul UB integral:

„În cadrul Facultății de Litere a Universității din București funcționează neîntrerupt actuala specializare Studii europene din anul 1998, când s-a înființat ca specializare de Studii culturale europene.

Persoana menționată de dvs. a fost, în perioada indicată (n.red.: octombrie 2007 - iunie 2013), unul dintre colaboratorii externi (cadru didactic asociat) ai Departamentului în cadrul căruia funcționează specializarea Studii europene, fiind remunerată în regim de plată cu ora pentru o poziție fracție dintr-un post vacant de lector, pe perioadă determinată, în calitate de specialist „cu valoare recunoscută în domeniu", conform Legii nr. 128/1997, Cap. III, Secțiunea 1, Art. 53, alin. 4), fiind, conform CV-ului public indicat de dvs., „Director, expert politici publice" în cadrul Centrului Român de Politici Europene.

Facem precizarea, în acest context, că posibila confuzie ar putea fi generată de traducerea a cuvântului „lecturer" în „lector", și nu în „cadru didactic asociat".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu