Procesiune împotriva războaielor, la Alba Iulia: Vrem o lume sigură și stabilă
Postat la: 12.11.2023 - 07:01
Sâmbătă, de la ora 11.00, sute de persoane s-au adunat la Catedrala din Alba Iulia, acolo unde au aprins lumânări și s-au rugat pentru sfârșitul războaielor. Totodată, evenimentul a reprezentat o formă de protest împotriva acestora, cei prezenți având pancarte cu diverse mesaje pe această temă.
Inițiativa acestui eveniment a aparținut Ralucăi Bugnar, lider al Departamentului pentru Transilvania al PUSL și Petronelei Talpaș, lector univesitar la Universitatea „1 Decembrie" din Alba Iulia.
„În această zi, se împlinesc 105 ani de când tunurile au tăcut pe toate fronturile Primului Război Mondial. Tratatul de armistițiu a avut loc la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German și puterile Antantei și a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest. Noi ne-am dorit mereu o Europă stabilă, sigură, prosperă, iar gestul nostru de astăzi este un apel pe care îl facem pentru a opri războaiele, pentru că ne dorim ca acest flagel să nu facă și mai multe victime", a spus Raluca Bugnar.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu