Proiectele macheta, rețeta de (in)succes a lui Chirica. Balanișcu: Transform orașul machetelor într-unul al proiectelor realizate
Postat la: 04.06.2024 - 00:23
Primarul liberal Mihai Chirica promite proiecte majore pentru Iași din 2016 încoace, însă ceea ce a livrat au fost doar machete. Printre exemple se numără sala polivalentă, stadionul sau extinderea Aeroportului Iași. Bogdan Balanișcu, candidatul PSD la Primăria Iași, promite ca aceste proiecte, și nu numai, să devină realitate.
Mihai Chirica a demarat campania electorală din 2016 cu o propunere de proiect pentru o sală polivalentă la Iași, o investiție binevenită și mult așteptată de cetățeni. Însă patru ani au trecut cu rapiditate, astfel că în 2020, un nou an electoral, Mihai Chirica vine din nou cu promisiunea de a face o sală polivalentă. De aceasta anunță și investiția, în valoare de de 50 de milioane de euro, dar și faptul că arhitectura va fi inspirată din coroana Reginei Maria.
"Noua cladire multifuncțională va avea o capacitate de 10.212 locuri, la care se adaugă spații de parcare, accese si spatii cu specific comercial si alte functiuni. De asemenea, va avea si o sala de sport auxiliara, necesara antrenamentelor premergătoare competițiilor oficiale, cu suprafață de joc de aceeași marime", scria primarul Iașiului, Mihai Chirica, pe pagina sa de Facebook, în 2020, unde prezinta si primele imagini cu noua machetă.
Tot în 2020, primarul liberal Chirica promitea lângă sala polivalentă și un stadion nou. Cel mai probabil a preluat modelul de la colegul de partid, Emil Boc, care propunea la acel moment construirea unei săli polivalente și a unui stadion în proximitate. Însă diferența este că Emil Boc a reușit să facă cele două proiecte, față de machetele prezentate de Chirica.
"Iașiul nu duce lipsă de desene și de machete. Asta se întâmplă de nouă ani de zile și ieșenii știu foarte bine la ce mă refer. Vedem de atâția ani de zile macheta stadionului, vedem de atâția ani de zile macheta sălii polivalente, vedem de atâția ani de zile macheta pentru un bazin în semiolimpic, vedem numai machete. Deci noi nu ducem lipsă de această chestie, ducem lipsă de fapte concrete, adică efectiv să vezi că se dă drumul la lucrări, să vezi că există finanțare alocată pentru acele proiecte pe care vrei să le realizezi", a mai spus Bogdan Balanișcu, la Prima News.
Însă campania electorală din 2024 l-a găsit din nou pe liberalul Mihai Chirica fără vreun proiect major finalizat și fără prea multe idei de machete de prezentat, așa că a decis să vină cu ceva „nou" și anume: o locație nouă pentru stadion.
„Practic, degrevăm zona Moara de Vânt pentru că, din calculele noastre privind riscurile, stadion, sala polivalentă și spital, în condiții de seism, incendiu la una din cele trei sau alte condiții de risc (...) ar fi dus la un blocaj", a fost explicația lui Mihai Chirica, potrivit Iași TV Life.
Singurele investiții, doar cu ajutorul PSD
Singurele investiții majore cu care se poate lăuda PNL la Iași sunt, de fapt, cele demarate de PSD cu finanțare guvernamentală, cum ar fi Spitalul Regional Iași, Autostrăzile A7 și A8 sau noul terminal al Aeroportului Iași.
"Discutăm de construcția Terminalului T4, terminal care a depășit 90 de milioane euro finanțare. Este deja și executat și inaugurat. Finanțare a fost acordată de ministru PSD Sorin Grindeanu (n.r. - ministrul Transporturilor). Era mare nevoie ca la Iași se dezvolte și această componentă de transport aerian, în speță aeroportul", a declarat Bogdan Balanișcu, în cadrul unei emisiuni la Prima News.
Recent, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat cedarea către administrația locală a unui teren din patrimoniul Ministerului Apărării, condus de social-democratul Angel Tîlvăr, pentru a se face un nou acces spre Aeroport dinspre Iași. În Hotărârea Guvernului se precizează că în situația în care Primăria Iași nu va realiza investiția asumată, atunci terenul va reveni, din nou, la MApN.
"Datorită configurației terenului, potrivit planului de amplasament și delimitare a imobilului, partea de imobil care face obiectul trecerii în domeniul public al municipiului Iași poate fi utilizat doar pentru realizarea unor obiective similare celui asumat de Consiliul Local al Municipiului Iași, respectiv pentru modernizarea căii de acces care să faciliteze transportul auto și pietonal către Aeroportul Internațional Iași", se arată în Hotărârea de Guvern.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu