PSD: 34 de miliarde de lei scoate noua putere, în 2021, din buzunarele populaţiei, prin decizii ce stopează creşteri de venituri prevăzute de lege

Postat la: 05.01.2021 - 13:59

Reprezentanţii PSD au transmis marţi că Guvernul Cîţu scoate 34 de miliarde lei în acest an din buzunarele populaţiei, prin decizii care opresc creşterile de venituri prevăzute de lege. „Defalcat, Dreapta ia 20 de miliarde lei de la bugetari şi de la pensionarii militari, plus 10,4 miliarde lei de la pensionarii civili şi 3,5 miliarde lei de la copii”, mai arată sursa citată.

„34 de miliarde de lei scoate noua putere, în 2021, din buzunarele populaţiei, prin decizii ce stopează creşteri de venituri prevăzute de lege! În Guvernarea Anti-Populaţie, veniturile românilor scad doar ca să crească profiturile clientelei de partid!

Defalcat, Dreapta ia 20 de miliarde lei de la bugetari şi de la pensionarii militari, plus 10,4 miliarde lei de la pensionarii civili şi 3,5 miliarde lei de la copii! Guvernul fură efectiv de la fiecare vârstnic 175 lei pe lună, spune ca nu sunt bani pentru alocaţiile copiilor, dar găseşte încă un miliard de lei pentru asigurarea profitului a trei companii străine! Este vorba de mutinaţionale apropiate de PNL, finanţate şi în 2020, prin aceeaşi schemă de garantare a creditului comercial de către stat.

În schimb, altă decizie perversă a Guvernului Cîţu, luată în prag de Revelion, loveşte puternic în familiile tinere, cu copii şi în sectorul construcţiilor! Creşterea plafonului pentru TVA de 5% de la 95.000 la 140.000 de euro se amână cu un an, iar mii de familii pierd, astfel, banii plătiţi deja prin contract, pentru avans!

Asta e viziunea Dreptei pentru a scoate România din criză: să sufere milioane de oameni ca să se îmbogăţească firmele străine prietene cu Cîţu, Barna sau Cioloş!", arată o postare marţi pe pagina de Facebook a PSD.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu