PSD îi cere lui Kovesi să ancheteze achizițiile de vaccinuri anti-coronavirus realizate de miniștrii USR

Postat la: 14.10.2022 - 16:36

PSD transmite, vineri, în contextul anunţului Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi privind ancheta legată de achiziţia de vaccinuri, că pe lângă cercetarea circumstanţelor în care s-a negociat şi s-a încheiat contractul cadru la nivelul Comisiei Europene, „o parte consistentă a anchetei trebuie să vizeze motivele care au stat în spatele deciziei miniştrilor USR de a achiziţiona o cantitate uriaşă de vaccinuri în 2021".

„Deciziile sunt de neînţeles în condiţiile în care la acel moment România avea deja comenzi ferme pentru un număr de doze ce acoperea vaccinarea de două ori, cu schema completă, a întregii populaţii eligibile din România", adaugă formaţiunea într-un comunicat.

"Sperăm ca Parchetul European să cerceteze dacă această achiziţie aberantă, care a provocat un prejudiciu de 1 miliard de euro pentru bugetul României, are sau nu în spate alte motivaţii decât cele legate de sănătatea publică", mai spun cei de la PSD.

Potrivit social-democraţilor, "nici până la această oră, reprezentanţii USR din Guvern, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, alături de fostul premier Florin Cîţu, nu au putut să dea explicaţii pertinente care să justifice această achiziţie, realizată în condiţii complet dezavantajoase pentru ţara noastră".

"La acea dată existau deja informaţii legate de faptul că populaţia României manifestă o reţinere mai mare la vaccinarea COVID faţă de restul Europei şi nu se discuta nici despre dozele booster, nici despre vaccinarea copiilor şi adolescenţilor sub 18 ani, ceea ce face şi mai suspectă achiziţia supradimensionată de vaccinuri COVID. Mai mult, la acea dată România încă avea posibilitatea să refuze intrarea într-un nou contract", mai spune PSD.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu