PSD și PUSL anunță formarea unui grup comun în Consiliul General al Capitalei: colaborare pentru decizii mai coerente în administrația Bucureștiului
Postat la: 29.01.2026 - 04:01
Consilierii generali ai Partidului Social Democrat și ai Partidului Umanist Social Liberal au decis să constituie un grup comun în cadrul Consiliului General al Municipiului București, în cadrul unei formule de colaborare politică menite să ofere mai multă coerență și responsabilitate în procesul decizional local.
Inițiativa pornește de la nevoia evidentă de a depăși blocajele administrative și tensiunile sterile care au afectat activitatea Consiliului General în ultimii ani și de a orienta dezbaterea publică către subiectele care contează cu adevărat pentru bucureșteni.
Potrivit reprezentanților celor două formațiuni, grupul comun PSD-PUSL va susține cu prioritate proiectele care vizează îmbunătățirea calității vieții în Capitală, precum modernizarea infrastructurii urbane, funcționarea eficientă a serviciilor publice, mobilitatea urbană, protecția mediului și dezvoltarea echilibrată a orașului.
De asemenea, cele două partide își asumă menținerea unui dialog constant cu cetățenii, cu organizațiile civice, cu mediul economic și cu reprezentanții diferitelor domenii profesionale, astfel încât hotărârile adoptate în Consiliul General să fie fundamentate pe realitățile concrete ale orașului, nu pe calcule politice conjuncturale.
Prin această formulă de colaborare, PSD și PUSL transmit un mesaj public de responsabilitate și seriozitate: Bucureștiul are nevoie de o administrație care să funcționeze predictibil, de decizii coerente și de o abordare pragmatică a problemelor care afectează viața de zi cu zi a locuitorilor săi.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu