PSD pentru Florin Cîțu: "Dincolo de glumițele puerile fiecare român a fost îndatorat cu 1.300 de euro"
Postat la: 22.01.2021 - 16:25
PSD a transmis, vineri, că împrumuturile externe atrase de Florin Cîțu anul trecut au îndatorat fiecare român cu câte 1.300 de euro, după ce premierul i-a ironizat pe social-democrați pe pagina sa de Facebook cu date de la Eurostat legate de datoria publică a României.
„Cîțu se face că nu înțelege în ce gaură a adus România. Dincolo de glumițe puerile, realitatea este că actualul premier a crescut datoria publică a României cu 24 de miliarde de euro anul trecut. Negru pe alb! Asta îi interesează pe români! Că fiecare are de plătit 1.300 de euro pentru prostia și ticăloșia lui Cîțu! Pandemia a costat România 3 miliarde de euro. Ce a făcut Cîțu cu cele 21 de miliarde de euro cu care ne-a îndatorat suplimentar pe trei generații?! Unde sunt banii? Pentru că acești bani nu au ajuns nici la salariați - de la stat sau privat, nici la pensionari, nici la copii și nici la firmele românești! Cu asta ar trebui să înceapă actualul premier: să le spună românilor ce a făcut cu banii! De ce ne-a îndatorat într-un singur an, cât în primii 20 de ani de după Revoluție?!", a transmis PSD pe contul de socializare al formațiunii.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu