PSD zice ca nu cedeaza un milimetru: vrea un guvern de tehnocrați și alegeri anticipate în martie 2022
Postat la: 11.10.2021 - 12:34
Social democrații au decis, luni în ședința Consiliului Național că vor merge la Cotroceni cu propunerea susținerii unui guvern de specialiști care să gestioneze perioada de criză până în primăvară. PSD vrea ca în martie 2022 să se organizeze alegeri anticipate.
Decizia de a propune ca soluție un guvern de tehnocrați și alegeri anticipate în martie a fost luată în Consiliul Național cu unanimitate de voturi. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul său nu va susţine un guvern minoritar. De asemenea social-democrații au mai transmis că dacă preşedintele Klaus Iohannis, în decursul rundelor de negocieri, va considera oportună ideea unui guvern de specialişti, care să pregătească alegerile anticipate, atunci PSD ar putea merge cu Alexandru Rafila, ca propunere de premier.
De altfel, preşedintele PSD a declarat, la sosirea la sediul PSD, înaintea consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că social-democraţii nu vor susţine un guvern minoritar PNL. Întrebat dacă ar susţine un guvern minoritar PNL care să nu fie condus de Florin Cîţu, Marcel Ciolacu a răspuns: „Este exclusă această variantă. Dacă avem o majoritate, revenim la guvernare", a mai spus acesta. Din delegația PSD care va merge la consultările de la Cotroceni vor face parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și trei reprezentanți ai aleșilor locali: un primar de municipiu, un președinte de Consiliu Județean și un primar de comună.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu