PUSL: Viitorul copiilor României depinde de profesorii și învățătorii care astăzi sunt în stradă și nu la catedră

Postat la: 09.06.2023 - 01:29

PUSL și-a anunțat intențiile pentru 2024 și că va avea candidați proprii pentru alegerile de anul viitor. Anunțul a fost făcut după ședința BEX de la Cluj.

„Conducerea Partidului Umanist Social Liberal s-a reunit astăzi, la Cluj Napoca, în ședința Biroului Executiv, pentru a stabili Strategia pe Ardeal pentru anul 2024.
PUSL a decis să aibă candidaţi proprii în alegerile de anul viitor prin promovarea „omului potrivit la locul potrivit" și mai ales prin oameni merituoși și competenți. Umaniștii consideră că valorile definitorii ale oricărei comunităţi sunt create de oameni pentru oameni şi nu împotriva lor.

Liderii partidului susțin că România are nevoie de fapte, nu doar de vorbe și tocmai de aceea au decis să vină mereu în fața românilor cu fapte concrete, astfel încât la alegerile de anul viitor să se prezinte pe „propriile picioare", se arată într-un comunicat de presă al PUSL. În același timp, umaniștii și-au exprimat susținerea necondiționată pentru cadrele didactice aflate în grevă, spunând că Educația ar trebui să fie un domeniu prioritar pentru orice guvern.

„În ceea ce privește ultimele evenimente, care au dat viața socială din România peste cap, PUSL susține cadrele didactice și sunt alături de ele până la capăt și atrage atenția că educația ar trebui să fie prioritatea numărul unu a oricărui Guvern. Viitorul copiilor României depinde de profesorii și învățătorii care astăzi sunt în stradă și nu la catedră. Profesorii sunt cei mai importanți și trebuie să fim alături de ei", mai spune PUSL.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu