Rareș Bogdan: 58 % dintre alegătorii PNL sunt femei

Postat la: 29.10.2023 - 07:06

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan consideră că cel puțin trei femei trebuie să se regăsească pe posturile eligibile ale listei pentru Parlamentul European. El a mai spus că din păcate PNL nu va mai avea zece europarlamentari, ci opt.

El a a mai recunoscut că 58% dintre votanţii Partidului Naţional Liberal sunt femei. „Deci aproape 60% din votanţii noştri în toate sondajele de opinie sunt femei," a arătat liberalul. „Sunt unul dintre cei care susţin ca pe lista pentru Parlamentul European, chiar dacă nu vom mai avea probabil zece poziţii eligibile, ci doar opt, cu puţin efort şi cu ajutorul dumneavoastră, să fie minim trei femei", a susținut Rareș Bogdan în cadrul întâlnirii femeilor Liberale din Regiunea de Sud.

Liderul liberal a mai arătat că europarlamentarii români au pierdut o funcție de conducere într-una din cele mai prestigioase Comisii de politică externă a Parlamentului European pentru că nu a avut cine să ocupe postul. „Am obţinut la negocieri poziţia de prim-vicepreşedinte al acestei prestigioase comisii, mai ales în contextul regional complicat. Era cheie comisia respectivă. (...) Am pierdut poziţia de prim-vicepreşedinte pentru că în Parlamentul European, în Comisia Europeană, în Consiliul European, situaţia e uşor diferită faţă de România. Adică echilibrul de gen funcţionează şi pentru că noi nu am putut, pentru că aveam o singură femeie pe listă care a ajuns comisar european şi nu mai aveam o altă doamnă pe listă, nu am putut să ocupăm această poziţie, care era în top trei ca importanţă la nivelul comisiilor Parlamentului European", a explicat Rareş Bogdan.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu