Rareș Bogdan, reacție la Marcel Ciolacu: Frica e o chestiune umană, dar România trebuie guvernată. Ciucă poate rămâne fără probleme premier în următoarele luni
Postat la: 20.05.2023 - 12:46
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL și membru în delegația de negociatori ai PNL cu PSD și UDMR, a declarat sâmbătă pentru G4Media despre anunțul lui Marcel Ciolacu de suspendare a negocierilor pentru guvern că Nicolae Ciucă poate rămâne premier "fără probleme în următoarele luni".
"Frica e o chestiune umană, dar România trebuie guvernată", a mai spus Rareș Bogdan, adăugând că "asumarea guvernării într-un moment dificil pentru țară știu că este o chestiune care pe uniii probabil nu îi lasă să doarmă".
El a mai spus că "îi vom chema de urgență pe miniștrii socialiști Marius Budăi de la Muncă și Adrian Câciu de la Finanțe să dea explicații cu privire la întârzierea reformei pensiilor speciale și a legii salarizării cu peste șase luni de zile".
Reacția lui Rareș Bogdan a venit după ce președintele Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă într-o postare pe rețelele socială că negocierile politice pentru viitorul guvern, pe care el ar urma să îl conducă, "trebuie suspendate" până la rezolvarea grevei profesorilor și reforma pensiilor speciale. Acest anunț reprezintă suspendarea de facto a negocierilor cu PNL și UDMR, potrivit informațiilor G4Media. Negocierile PSD-PNL-UDMR au fost suspendate vineri din cauza neînțelegerilor și urma să fie reluate luni.
Declarațiile complete ale lui Rareș Bogdan:
"PNL e pregătit în continuare să își asume conducerea guvernului, așa cum am rezolvat în ultimii trei ani și jumătate nenumărate crize, de la criza covid la criza provocată de creșterea prețurilor la energie, la criza generată de războiul din Ukraina. Vom cere premierului în funcție, un om echilibrat și care s-a dovedit un om al dialogului, să îi cheme de urgență pe miniștrii socialiști ai Muncii și Finanțelor, domnii Budăi și Câciu, să dea explicații cu privire la întârzierea reformei pensiilor speciale și a legii salarizării cu peste șase luni de zile. Ele trebuia finalizate pe data de 14 decembrie, potrivit jalonului din PNRR. Și de asemenea dl Câciu să ne răspundă exact de ce a refuzat și nu a găsit resurse bugetare pentru creșterea salariilor pentru una dintre cele mai importante categorii profesionale, fără de care viitorul României este incert: profesorii.
Sigur că suntem total de acord că prioritățile sunt guvernarea României, pentru că asta a fost prioritatea PNL în ultimii trei ani. De aceea consider că este mult mai importantă stabilitatea acestei țări, mai ales din cauza conflictului de la graniță, și atunci cred că Nicolae Ciucă poate rămâne fără probleme la Guvern în următoarele luni pentru a nu crea perturbări la nivelul guvernării și implementării reformelor. În plus, rămânerea lui Nicolae Ciucă ca premier va fi o garanție în ochii partenerilor europeni și nordatlantici cu privire la rămânerea României în toate angajamentele asumate alături de UE, SUA, Marea Britanie, Israel și NATO.
Asumarea guvernării într-un moment dificil pentru țară știu că este o chestiune care pe uniii probabil nu îi lasă să doarmă. Frica e o chestiune umană și ea există în orice ființă. Dar România trebuie guvernată, iar viitorul țării e mai important decât umorile, fricile sau jocurile politice meschine ale unor politicieni tranzitorii.
PNL a spus de la început că formula optimă a fost și rămâne respectarea protocolului semnat acum un an și jumătate tocmai pentru a dovedi în ochii românilor seriozitatea clasei politice. Sigur că sunt reforme care trebuie făcute și cred că ar trebui să ne uităm serios
De asemenea, solicit creșterea de urgență a numărului de parlamentari în diaspora, acolo unde trăiesc 6 milioane de români, care nu pot fi reprezentați de doar 2 senatori și 4 deputați prin diminuarea numărului de parlamentari în județele unde populația a migrat masiv din considerente economice spre alte țări.
Faptul că în momentul acesta examenele de capacitate și bacalaureat, încheierea mediilor pentru 3,6 milioane de elevi sunt în pericol, iar revendicările profesorilor sunt absolut legitime ne obligă să rezolvăm de urgență și sunt absolut convins că premierul Ciucă le va și rezolva, cum au rezolvat atâtea altele și premierii Orban și Cîțu în timp ce alții stăteau pe margine și mâncau popcorn".
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu