Rareș Bogdan vine cu explicații: "Cota unică s-a dovedit că aduce bani. Este pentru cel care munceşte!"

Postat la: 05.06.2022 - 08:39

Cota unică de impozitare "s-a dovedit că aduce bani", afirmă liderul liberal Rareş Bogdan, el precizând că niciun social-democrat nu a mers "oficial" în coaliţia de guvernare pentru a ridica problema înlocuirii acesteia cu altă metodă de impozitare. "Cota unică este pentru cel care munceşte, nu-i dau în cap celui care lucrează mai mult pentru a-l ajuta pe celălalt", arată Bogdan.

"Orice comparaţie face oricine, fiscalitatea la nivelul României atrage investiţii şi nu respinge, pentru omul de afaceri. Singura problemă pe care încă o avem şi va trebui rezolvată în timp, este impozitarea excesivă pe salariu. Acolo suntem în deficienţă, dar în rest, e un cadru friendly, suntem deschişi, avem umbrelă de securitate NATO, suntem membri ai Uniunii Europene", a afirmat Rareş Bogdan, vineri, la Digi 24. Europarlamentarul a respins ideea renunţării la cota unică de impozitare.

"Nu a ieşit niciun social-democrat partener de guvernare, oficial, cu această chestiune. Noi, în coaliţie, nu am discutat, nu a venit să spună domnul Ciolacu sau domnul Câciu, sau domul Tudose, sau domnul Stănescu sau altcineva. Iar s. Nu-i dau în cap celui care lucrează mai mult pentru a-l ajuta pe celălalt", a adăugat prim-vicepreşedintele PNL. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că nu crede că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să se modifice sistemul de taxare a companiilor. El a precizat că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal să facă în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu