Rares Bogdan: DEZBATERE LA STRASBOURG ȘI REZOLUȚIE PENTRU ROMÂNIA ÎN SCHENGEN!
Postat la: 29.09.2022 - 11:38
Datorită Grupurilor EPP și S&D, respectiv a Delegațiilor EPP (PNL /PMP/ UDMR, adică 14 eurodeputati), și S&D (PSD, 9 eurodeputati), pe 5 octombrie vom dezbate în plenul de la Strasbourg a Parlamentului European o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, scrie Rares Bogdan pe pagina sa de Facebook.
Urgentarea procedurilor privind aderarea la Schengen a fost pusă pe ordinea de zi a plenului de președinta P.E., Roberta Metsola, în urma deciziei Conferinței Președinților. Motorul acestei decizii sunt EPP, cel mai mare grup politic (181 de deputați) și S&D (145 de deputați), dar avem și susținerea celorlalte două grupuri politice pro-europene.
A existat o tentativă ca dezbaterea și rezoluția să se refere doar la Croația, având în vedere că România și Bulgaria au obținut deja în plen Rezoluții de susținere. EPP și S&D au reușit, însă, să-și impună punctul de vedere, împotriva opoziției grupurilor suveraniste, așadar dezbaterea va avea loc miercuri la prânz, iar votul va avea loc în al doilea plen din octombrie, programat intre 17 și 20.
Manfred Weber, șef al EPP și al EPP Group, a participat azi la Conferința Președinților cu o strategie discutată ieri dimineață la ora 8 într-o întâlnire inițiată de el, la care am luat parte alături de Paolo Rangel, președintele Delegației EPP Portugalia și șef al Schengen Scrutiny Group, Andrey Kovatchev, președinte al Delegației EPP Bulgaria, Karlo Ressler, președinte al Delegației EPP Croația, secretarul general al EPP Simon Busuttil și Siegfrid Mureșan, vicepreședinte al EPP Group, conchide europarlamentarul român.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu