Răspuns de la Bruxelles: Comisia Europeană respinge activarea rezervei de criză pentru România într-un sector cheie

Postat la: 04.06.2026 - 18:43

Comisia Europeană nu consideră că există, în prezent, motive pentru activarea unor măsuri de intervenție sau a rezervei de criză pentru sectorul laptelui din România, potrivit unui răspuns transmis europarlamentarului român Daniel Buda de către Comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen.

Solicitarea lui Daniel Buda

Răspunsul comisarului european vine după ce Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a solicitat sprijin european pentru fermierii români, invocând dificultățile cu care se confruntă sectorul laptelui și prețurile scăzute plătite producătorilor.

„Plecând de la cele constatate în teren, legate de prețul laptelui, am trimis o scrisoare către comisarul pentru agricultură, Christophe Hansen, cerându-i bani din rezerva de criză pentru fermierii din România! Răspunsul a fost năucitor! Marea problemă este comunicarea dintre autoritățile din România și structurile europene! Sau, mai bine zis, incapacitatea de a comunica date relevante din teren!", explică Buda.

Ce a constatat comisarul

Potrivit documentului transmis de comisarul european, pe baza datelor notificate de autoritățile române, România se numără printre statele membre în care prețul laptelui este în creștere.

Comisia arată că prețul mediu al laptelui a urcat cu aproximativ 12% față de anul precedent, ajungând la aproape 46 de eurocenți pe kilogram în martie 2026.

„România se numără printre țările în care prețurile laptelui sunt în creștere. Prețurile medii ale laptelui au înregistrat o tendință ascendentă începând cu luna iulie a anului trecut", se arată în răspunsul semnat de Christophe Hansen.

Oficialul european precizează că situația pieței laptelui a fost analizată în cadrul reuniunilor Observatorului Pieței Laptelui și ale Consiliului Agricultură și Pescuit și că, în prezent, nu există indicii care să justifice o intervenție excepțională pe piață.

„Situația actuală nu indică o criză în sectorul produselor lactate sau necesitatea unei intervenții pe piață", transmite Comisia Europeană.

În documentul transmis europarlamentarului român, Comisia Europeană mai arată că livrările de lapte din România sunt în scădere de peste trei ani, iar tendința s-a accentuat în 2026. Potrivit datelor analizate la nivel european, livrările din luna ianuarie 2026 au fost cu aproximativ 11% mai mici decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Deși Bruxellesul nu intenționează să activeze, în acest moment, măsuri speciale de sprijin pentru sectorul lactatelor, oficialii europeni precizează că vor continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile pieței și vor utiliza instrumentele disponibile dacă situația o va impune.

O comunicare defectuoasă

În replică, Daniel Buda susține că datele prezentate la Bruxelles nu reflectă situația din teren și afirmă că numeroși fermieri români vând laptele la prețuri cuprinse între 70 și 80 de bani pe litru, mult sub costurile de producție estimate la 1,7-2 lei pe litru.

Europarlamentarul consideră că principala problemă este reprezentată de comunicarea defectuoasă dintre autoritățile române și instituțiile europene.

Acesta a criticat lipsa unui mecanism eficient de colectare și transmitere a informațiilor privind situația reală a fermierilor și a amintit că probleme similare ar fi existat și în perioada crizei generate de importurile de cereale din Ucraina.

„Minte comisarul? Cu siguranță nu!

Mințim noi, cei din țară! Cei care, în mod normal, ar trebui să se preocupe de comunicarea corectă a datelor către Comisia Europeană!

Cum vrem să intervină structurile europene când noi comunicăm, ca pe vremea lui Ceaușescu, producții record la hectar și, de fapt, în realitate, fermierii abia mai supraviețuiesc.

Când a fost criza cerealelor din Ucraina, la fel mi s-a spus după ședințe de infarct și pumni în masă:

„Daniel, domnule prim-vicepreședinte, înțelegem problema, însă din România nu avem date privind impactul real al importurilor de cereale! Noi am acordat câteva milioane de euro României, dar date... nimic!"

Și atunci mă întreb: ce fac șefii asociațiilor de profil de nu sunt în stare, după zeci de ani, să stabilească un mecanism clar de comunicare cu Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei, Institutul Național de Statistică și Comisia Europeană?

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu