Robert Negoiță contestă în instanță ordinul prin care a fost suspendat din funcția de primar: Este jenant

Postat la: 31.08.2020 - 18:08

Robert Negoiţă anunță că va contesta în instanţă ordinul de prefect în baza căruia a fost suspendat din funcţia de primar al Sectorului 3 pe motiv că la alegerile din 27 septembrie va candida din partea altui partid decât cel pe listele căruia a fost ales în 2016. El califică acest demers "pripit şi lipsit de responsabilitate".

El a menţionat că luni a fost notificat de colegii din Primăria Sectorului 3 "că s-a primit prin email un ordin de suspendare" a sa din funcţia de primar, emis de prefectul municipiului Bucureşti.

"(...) Am fost notificat de colegi, dat fiind că, aşa cum ştiţi, săptămâna trecută, am fost testat pozitiv pentru COVID-19, astfel că, în prezent, sunt în concediu medical. Pe scurt, prefectul municipiului Bucureşti a emis acest ordin azi, 31.08.2020, pentru suspendarea mea cu data de 19.08.2020, deci retroactiv. Motivul invocat este acela că Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 3 - Sector 3 mi-a acceptat definitiv candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3, din partea Alianţei Pro Bucureşti 2020, în condiţiile în care actualul mandat, din 2016, l-am câştigat din partea unei alte formaţiuni politice", a precizat Negoiţă, pe Facebook.

El spune că acest demers este pripit şi lipsit de responsabilitate şi că îl va contesta în instanţă.

"Pentru 4 săptămâni, atât cât au mai rămas până la alegeri, s-a preferat o astfel de variantă grăbită şi nechibzuită, pierzându-se din vedere complet interesul comunităţii, respectiv acela de a nu avea un vid de conducere şi coordonare la nivelul Primăriei Sectorului 3", afirmă Robert Negoiţă, susținând că va face tot ce ține de el pentru ca echipa din primărie să poată funcţiona adecvat.

În opinia sa, este "jenant" că o parte a clasei politice din România "înţelege competiţia astfel, adică aleargă după asemenea victorii mici şi care nu aduc niciun beneficiu comunităţii".

Robert Negoiță a anunțat că pleacă din PSD încă de la începutul lunii iulie, dar nu și-a dat demisia. PSD a cerut încă de atunci prefectului de București să constate încetarea mandatului de primar, dar în lipsa unei demisii, a fost fără rezultat. Pe 16 iulie, Robert Negoiță a lansat partidul „București 2020" și a anunțat că va candida la Primăria Sector 3 din partea noii formațiuni politice.

În ultima perioadă peste 100 de primari au trecut de la PSD la PNL și candidează pe listele formațiunii politice, teoretic fiind într-o situație similară.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu