S-au razgandit: Certificatele verzi raman valabile si dupa 9 luni, doar la plecarea intr-o alta tara pot fi probleme

Postat la: 25.01.2022 - 13:43

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că, pe plan intern, certificatele COVID vor fi în continuare valabile, după 1 februarie, chiar dacă au trecut 9 luni de la primele două doze. În schimb, pentru călătorii în Uniunea Europeană, va fi nevoie de administrarea dozei „booster", conform unei decizii luate de Comisia Europeană.

„Nu am luat încă o decizie, dar e foarte probabil să nu modificăm condițiile interne, cel puțin pentru moment, în ceea ce privește acest certificat. Adică vaccinarea va rămâne valabilă. El oricum are o valabilitate în momentul de față, care este înscrisă pe certificat, până la data de 30 iunie 2022. Sigur că lucrurile acestea le vor reevalua când vom trece de acest val pandemic și o să vedem dacă și la nivelul UE nu se va reveni în ceea ce privește utilitatea sau modul de utilizare a acestui certificat, valabilitatea lui și vaccinarea cu două sau cu trei doze, după caz", a declarat Rafila.

Vineri, ministrul Rafila anunța că certificatul verde expiră la 1 februarie pentru persoanele care s-au vaccinat în urmă cu peste 9 luni și nu au făcut doza booster. El a explicat că măsura este o directivă europeană.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu