Scandalul care poate pune capăt cursei electorale pentru Piedone. Candidatul arată un misoginism feroce!

Postat la: 21.05.2024 - 10:34

Stilul agresiv de campanie electorală pentru Primăria Capitalei al lui Cristian Popescu Piedone, cu o avalanșă de jigniri și atacuri personale împotriva contracandidaților, a provocat un scandal care îi dinamitează cursa.

Cel mai grav derapaj al edilului Sectorului 5 o privește pe candidata PSD, Gabriela Firea, pe care o desconsideră pentru că municipalitea ar trebui să fie condusă doar de un bărbat. La 19 mai, într-un video difuzat pe pagina personală de pe Facebook, primarul sectorului 5, a spus că „primăria Capitalei trebuie să intre pe mâna unui bărbat".

PSD consideră că declarația publică a lui Cristian Popescu Piedone este retrogradă și discriminatorie, atât cu referire la femei în general, cât și pentru candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, în special. „De aceea, mesajele din spaţiul public, în campanie electorală, referitoare la faptul că Primăria Generală a Capitalei trebuie condusă de un bărbat sunt misogine, discriminatorii la adresa femeilor, anacronice şi lipsite de respect faţă de toate femeile din România!", arată social-democrații.

Social-democrații condamnă aceste declarații și atacuri ale primarului Sectorului 5 al Capitalei și consideră că orice funcţie de răspundere publică sau de conducere poate fi ocupată de o femeie, la fel de bine ca un bărbat, iar societatea românească a făcut mulţi paşi înainte în ceea ce priveşte egalitatea de gen.

PSD consideră că toţi participanţii la campania electorală, atât din Bucureşti, cât și la nivel național, au responsabilitatea de a contribui la promovarea decenţei şi toleranţei în dezbaterea publică, de a evita nu doar exprimările nepotrivite la adresa femeilor sau a minorităților, ci și exprimarea vulgară, în discursul public, în raport cu toți românii, tineri sau în etate.

Afirmațiile de la 19 mai sunt doar cel mai recent episod dintr-un lung film în care Cristian Popescu Piedone are un comportament discriminator și jignitor la adresa femeilor. În 2023, în timpul unei vizite la Centrul de primire în regim de urgență „Cireșarii II" din Sectorul 5, edilul a avut un comportament discriminator și misogin față de o minoră și de angajate.

Acesta a folosit apelativul „Ce faci, păpușă?" unei minore de 15 ani, însărcinată, care din cauza stresului a născut prematur a doua zi după întâlnirea cu edilul. Noul scandal îl îndepărtează pe Piedone de voturile celor aproape un million de femei din Capitală și pune, așadar, capăt oricăror speranțe la un posibil succès electoral.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu