Schimbare interesantă la Guvern: premierul își reduce din atribuții înainte de rotativă!
Postat la: 05.01.2023 - 08:55
Printr-un HG adoptat între Crăciun şi Revelion, care nu a fost în consultare publică, Autoritatea pentru Digitalizare a trecut din subordinea premierului în cea a Ministerului Digitalizării.
Guvernul a decis la finele anului trecut, între Crăciun şi Revelion, să schimbe ierarhia instituţiilor care se ocupă de digitalizare în România, informează Mediafax.
Astfel, Autoritatea pentru Digitalizarea României a fost transferată din subordinea premierului în cea a ministerului condus de Sebastian Burduja, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial din data de 3 ianuarie 2023.
Documentul prevede: „Autoritatea pentru Digitalizarea României, denumită în continuare ADR, se organizează şi funcţionează ca structură cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, având rolul de a realiza strategiile şi politicile publice în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale şi de a coordona implementarea acestora, precum şi rolul de a asigura monitorizarea şi controlul asupra respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale".
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu