Sebastian Burduja anunță poziționarea în alegerile interne: "Merg cu o singură echipă, echipa Partidului Național Liberal!"

Postat la: 30.07.2021 - 07:45

Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, anunță poziționarea filialei pe care o conduce în competiția internă pentru președinția Partidului Național Liberal. Decizia a fost luată după consultări cu conducerea filialei și un vot în unanimitate acordat propunerii sale de către Biroul Politic PNL Sector 1.

Astfel, PNL Sector 1 anunță că va respecta întru totul prevederile statutului și regulamentului Partidului Național Liberal, invitând, după prezentarea moțiunilor, toți candidații la președinția partidului, pentru a le susține. Ulterior, conform reglementărilor, Colegiul Director al PNL Sector 1 va putea vota una sau mai multe moțiuni.

De asemenea, Sebastian Burduja a anunțat că rămâne neutru în contextul alegerilor interne: „Ca președinte al PNL Sector 1, principala mea responsabilitate este să îi ascult înainte de toate pe colegii mei, să mă consult cu ei și să asigur un proces decizional pe deplin democratic. Îi respect pe fiecare în parte și am încredere în judecata lor. Așa că nu am pozat, nu am folosit #teamX sau #echipaY, nu m-am poziționat public, chiar dacă presiunile au fost mari și presa mă întreabă de luni de zile „cu cine merg".

Anunț public alegerea mea și este fără echivoc: merg cu o singură echipă, echipa Partidului Național Liberal. De reținut că aceasta nu este o pledoarie pentru neutralitate din partea tuturor colegilor mei, așa cum nu este o judecată sau o critică a celor care s-au poziționat. Este alegerea lor. Iar aceasta este alegerea mea: o opțiune proprie, asumată."

Totodată, Burduja a anunțat și modul în care filiala va aborda Congresul din 25 septembrie: „Vom invita toți candidații la dezbateri cu Biroul Politic al PNL Sector 1, coordonatorii de zone și membrii din filiala noastră. Le vom adresa întrebări și vom face propuneri pentru a fi incluse în fiecare moțiune supusă votului. Vom decide obiectiv și fiecare delegat al PNL Sector 1 va vota, la congresul din 25 septembrie, așa cum îi dictează conștiința și principiile. Și, în același spirit liberal, fiecare coleg din filiala PNL Sector 1 are și va avea libertatea - dar și răspunderea - de a alege cea mai bună cale pentru PNL și pentru România. Le dorim succes candidaților și așteptăm cu interes moțiunile și dezbaterile aferente", a declarat Sebastian Burduja.

PNL Sector 1 susține că alegerile interne nu trebuie să fie despre un candidat sau altul, ci o competiție a viziunilor, principiilor și ideilor pentru viitorul Partidului Național Liberal și al României. Câteva dintre provocările lansate de PNL Sector 1 competitorilor includ: Cum atragem buni profesioniști înspre politică și înspre PNL? Cum implementăm meritocrația și principiul „omul potrivit la locul potrivit"? Ce facem cu think tank-ul PNL, Institutul de Studii Populare? Cum facem tranziția de la modelul subvențiilor generoase de la stat la sistemul donațiilor transparente, de la cât mai mulți cetățeni? Cum și când vom digitaliza organizarea filialelor și votul membrilor PNL? Cum vom implica membrii în procesele decizionale? Cum poziționăm marile teme liberale (sprijinirea mediului privat, investiții în infrastructură, dezvoltare urbană și regională, descentralizare, debirocratizare etc.) pe agenda publică? Pentru transparență deplină, PNL Sector 1 va informa în perioada următoare membrii, susținătorii și presa cu privire la organizarea dezbaterilor și concluziile lor.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu