Sfarsitul lui Arafat? Rafila anunta ca va limita drastic rolul DSU!
Postat la: 24.11.2021 - 13:05
Deputatul PSD Alexandru Rafila, propus pentru funcția de ministru al sănătății, anunță că intenționează să schimbe modul de funcționare a sistemului sanitar, prin reducerea rolului Direcției pentru Situații de Urgență în luarea deciziilor. Rafila afirmă că în ultima perioadă structura condusă de Arafat a intrat peste competențele Ministerului Sănătății.
„Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă. Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul administrației și internelor, cât și primul ministru vor fi garanții unei desfășurări normale a unei colaborări în care cei care iau deciziile și au și responsabilitatea lor trebuie să fie, în mod evident, oamenii din Ministerul Sănătății, structurile Ministerului Sănătății.
Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Chestiunea asta nu se poate. Cel puțin eu nu o accept și e foarte clar că nu pot să acces o astfel de soluție. Dânșii, în ceea ce privește mutarea pacienților din diverse locuri, transportul, pregătirea unităților de primiri urgențe, tot respectul și aprecierea pentru ceea ce fac sau au făcut, dar politica de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății. Nu este atributul DSU să reglementeze modul de funcționare a sistemului de sănătate", a declarat Alexandru Rafila.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu