Sondaj IMAS. PNL şi PSD în creştere. Ce procent are Alianţa USR-PLUS

Postat la: 31.07.2020 - 15:30

PNL şi PSD, principalele partide de pe scena politică din România, au înregistrat o uşoară creştere în ceea ce priveşte opţiunea de vot, arată ultimul sondaj IMAS.

Pentru prima dată sondajul include Alianţa USR-PLUS, nu cele două formaţiuni separat, iar această alianţă e creditată cu 17,2%. PNL se bucură de o intenţie de vot de 33,4% în sondajul realizat de IMAS în această lună. Liberalii mai cresc cu aproape un procent, după ce, în mai, înregistrau cel mai mic scor din acest an (32,6%).

PSD, în schimb, creşte ceva mai mult, de la 21,9% în iunie la 23,4%, aşadar cu 1,5% mai mult. Alianţa USR-PLUS este creditată cu 17,2%. Luna trecută, USR avea 12,3% în sondaj, iar Plus - 5,8%. E pentru prima dată când USR şi PLUS sunt măsurate împreună. Pro România scade în această lună, după două luni în care s-a plasat peste 11 la sută. Partidul lui Victor Ponta e creditat cu 9,7% din potenţialele voturi în luna iulie.

PMP coboară şi mai mult sub pragul electoral: 3,9% în această lună, faţă de 4,7% în iunie. ALDE scade la 3,4%, la mai puţin de jumătatea procentelor pe care le avea în urmă cu un an (7,3% în iulie 2019). Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 10 - 29 iulie, pe un eşantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1 la sută.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu