SRI și SIE vor fi implicate în aprobarea investițiilor din afara Uniunii Europene. Guvernul a decis verificări masive inclusiv pentru domeniul mass-media!

Postat la: 15.04.2022 - 15:34

Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE) vor face parte din comisia de autorizare a investițiilor care vin din afara Uniunii Europene(UE), dar vor avea rol consultativ, nu unul decisiv. Această măsură a fost luată de Guvernul Ciucă, prin Ordonanță de Urgență.

Astfel, investitorii din toate statele care nu sunt în Uniunea Europeană și care vor să desfășoare activitate economică majoră în România(investiție care poate depăși suma de două milioane de euro) vor trebui să depună o cerere de autorizare. Aceasta va fi analizată de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), formată reprezentanți ai guvernului, ministerelor și Consiliului Concurenței.

Reprezentanții SRI și SIE vor avea calitatea de „invitați permanenți" ai comisiei, însă nu vor avea drept de vot. Din conținutul Ordonanței de Urgență rezultă că rolul acestora este consultativ. Cererea se aprobă în cel mult 20 de zile, de la depunere, prin votul majorității membrilor CEISD, relatează sursa precizată. Verificarea investitorilor non-UE se aplică în toate sectoarele de activitate, inclusiv mass-media. Oficialii Guvernului Ciucă susțin că prin aceste verificări se protejează interesele statului român.

De la declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, toate statele UE au luat măsuri suplimentare de securitate, mai ales după ce au aplicat sancțiuni economice Rusiei, în semn de dezaprobare a războiului. Potrivit Ordonanței adoptate de Guvernul Ciucă, investitorii din afara UE care vor să deschidă canale de informare în România vor trebui să-și facă publice toate sursele de finanțare. Comisia de autorizare se va pronunța privind transparența investiției în termen de 30 de zile de la depunerea cererii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu