STENOGRAME din negocierile de la Cotroceni: Discuțiile sunt cu adevărat halucinante
Postat la: 12.06.2025 - 17:52
România este în fața unei crize economice de proporții, Comisia Europeană ne amenință cu tăierea fondurilor europene și ni se solicită un plan de măsuri fiscale care să reducă de urgență deficitul bugetar. Cu toate acestea, discuțiile de la Cotroceni sunt cu adevărat halucinante, cei de la USR amenințând, prin vocea lui Cristian Ghinea, că se ridică de la masa negocierilor și cer eliminarea jalonului din PNRR referitor la reforma fiscală.
De menționat că PNRR-ul României a fost realizat tocmai sub coordonarea lui Cristian Ghinea, cel care atunci era ministru al Fondurilor Europene. Prezentăm stenograme obținute în urma discuțiilor purtate la Palatul Cotroceni între Cristian Ghinea (USR), Adrian Câciu (PSD) și Tanczos Barna (UDMR), ministru de Finanțe:
Cristian Ghinea (USR): Noi nu vrem să mai respectăm jalonul din PNRR referitor la reforma fiscală.
Adrian Câciu (PSD)- Păi tu l-ai pus acolo. Trebuie să îți asumi acest lucru acum.
Cristian Ghinea (USR) - Vom renegocia acest lucru cu Comisia Europeană.
Tanczos Barna (UDMR): Asta este o prostie. Pe 20 iunie, Comisia Europeană ne așteaptă cu planul fiscal, respectiv 1.1% din PIB pe partea de venituri. Dacă tu crezi că poți renegocia, te rog să te duci tu la Bruxelles pe 20 iunie, că eu nu am de ce să mă mai duc.
Cristian Ghinea (USR) - Noi nu respectăm acest angajament. USR nu vrea neapărat la guvernare.
Tanczos Barna: Atunci ce mai faceți aici?!
Din relatările celor care au participat la discuții reiese clar caracterul mai degrabă electoralist al discuțiilor. Nimeni nu se concentrează pe rezolvarea problemelor ci mai degrabă pe efectul în electorat asupra sa dacă anumite măsuri ar intra în vigoare și cum "ar putea vinde" propriilor simpatizanți ideea ca a fost sau nu a fost de accord cu acele soluții adoptate.
PSD și PNL apără înverșunat deciziile luate în ultimii doi ani. Ei susțin că pensile și salariile trebuiau crescute cu orice preț, iar investițiile în infrastructura națională și locală nu suferea amânare.
De cealaltă parte USR mitraliază tot ce prinde și reprezentanților par mai degrabă a se comporta ca într-un studio TV, iar UDMR pare proaspăt venit din Opoziție fără să țină cont că în ultimul an cel puțin au deținut pozițiile cheie de la Finanțe și Dezvoltare.
"Românii așteaptă soluții, nu să îl vadă pe Ghinea cum o face pe procurorul în sandale! Răbdarea noastră se apropie de final pentru că nu se avansează pe ceea ce îi interesează pe toți românii, mai ales că timpul este scurt. La 1 iulie expiră plafonări importante și sunt multe decizii importante pe care lumea, pe bună dreptate, le așteaptă de la o clasă politică matură. " , a spus unul dintre reprezentanții PSD prezenți la discuții.
În ultimele zile, nu s-a mai discutat deloc în ceea ce privește măsurile de reducere a deficitului. Doar replici sterile. Măsurile fiscale nici nu au mai fost luate în analiză.
"Toată țara se uită la noi și lor le arde de răfuieli și certuri de doi bani. Președintele Nicușor Dan trebuie să ia o pauză de la tras aiurea cu mingea la poartă și să se implice serios în aceste discuții, pentru că așa nu mai putem continua. O să ajungem să nu mai mergem la aceste întâlniri", a declarat o altă sursă din grupul de lucru.
"Pe noi nu ne interesează să îl vedem pe Ghinea cum se dă în stambă. Nu au nicio limită. Vor să ia de la pensionari, de la elevi, de la toată lumea. Doar să nu se atingă de cei bogați. Nu merge așa", a mai spus un reprezentant PSD.
Ieri a existat un schimb dur de replici între Ghinea și Rafila pe tema spitalelor din PNRR. Ghinea i-ar fi reproșat lui Rafila că doar un spital va fi gata pe PNRR. În replică, Rafila i-a spus că vorbește la fel cum a negociat PNRR: păgubos.
"În octombrie o să fie gata trei spitale. Spitalul de arși de la Timișoara, spitalul de la Bistrița și cel de Boli cardiovasculare de la Cluj. Până la sfârșitul anului. va fi gata și cel de la Bacău. Habar nu aveți ce vorbiți. Dumneavoastră faceți bani din consultanță și veniți aici să ne dați lecții", ar fi spus Rafila.
Contre au existat și între PNL și USR. Reprezentanții PNL au încercat să le explice celor de la USR să nu mai arunce în spațiul public tot felul de prostii fiscale, cum ar fi taxarea inversă. S-au adus argumente pertinente din practica statelor UE, niciunul dintre acestea neadoptând un model de taxare inversă generalizat pentru că s-a dovedit că nu este eficient. Liberalul Bogdan Huțucă le-a și pus la dispoziție celor de la USR un document sinteză lămuritor, însă Claudiu Năsui a continuat să țipe și să amenințe.
De asemenea, participanții la discuții au fost deranjați și de atitudinea superioară și detașată afișată, pe alocuri, de liderii UDMR.
"Nici atitudinea UDMR nu este normală. Ei se tot erijează în adultul din încăpere. Fac tot felul de ironii pe la întâlniri, dar nu se uită că au ministru de Finanțe care a făcut 3.4% deficit în primele cinci luni, la fel ca anul trecut. În condițiile în care, anul acesta s-a înghețat tot. Sau că au permis acel dezastru de la salina Praid. O atitudine constructivă și nu de chibiț de serviciu nu ar strica nici din partea lor. Dacă nu, se poate și fără ei".
Președintele Nicușor Dan a decis să schimbe strategia pentru negocierile de la Cotroceni, privitoare la reducerea deficitului bugetar. Văzând că specialiștii trimiși de partide au mereu nevoie de aprobarea liderului partidului pentru orice decizie, Nicușor Dan a decis să cheme zilnic liderii partidelor și echipele tehnice.
Această măsură a fost luată de președinte pentru a ușura lanțul de decizie, dar mai ales din cauza faptului că se strânge rău de tot calendarul.
Până pe data de 20 iunie, ministrul de Finanțe, Tanczos Barna trebuie să prezinte pachetul de măsuri fiscale în ECOFIN, la Bruxelles. Barna a ținut să precizeze că el nu dorește să meargă doar cu "măsuri pe hârtie" și vrea un program de guvernare asumat în Parlament.
Asta ar însemna că până pe data de 20 iunie ar trebui finalizate toate discuțiile din pachetul de măsuri fiscale, apoi format un Guvern și votat în Parlament pentru a avea un program de guvernare valabil.
Nicușor Dan a recunoscut dificultatea liderilor politici de a-și asuma decizii
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seară, la Odesa, că nu crede că se bate pasul pe loc în negocierile tehnice dintre partide privind măsurile fiscale care trebuie luate pentru a ţine în frâu deficitul bugetar.
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri seară, la Odesa, despre negocierile pentru măsurile fiscale.
"Eu nu cred că batem pasul pe loc. Până acum echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore şi au reuşit să treacă în revistă 60-80 de măsuri posibile. Pentru câteva dintre ele a fost un acord între reprezentanţii tehnici ai partidelor", a răspuns Nicuşor Dan.
Acesta a adăugat că unele măsuri sunt "extrem de sensibile" şi este nevoie de acord politic pentru ele.
"Câteva măsuri discutate sunt extrem de sensibile şi au nevoie de un vot politic al reprezentanţilor partidelor. Eu cred că se avansează", a mai declarat Nicuşor Dan.
De trei zile consecutiv, specialiştii şi reprezentanţii partidelor discută despre poosibile măsuri care ar putea fi luate pentru reducerea deficitului.
Deşi comunicarea oficială în spaţiul public anunţă că se fac progrese, niciun draft al acestor măsuri nu a fost încă anunţat sau asumat de partidele care ar trebui să formeze viitoarea coaliţie.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu