Stimulente financiare pentru românii care vor să se întoarcă şi să muncească în ţară - Proiect de lege USR

Postat la: 25.09.2019 - 14:16

USR a depus în Parlament un proiect de lege prin care se instituie un pachet de stimulente financiare cetăţenilor români care se întorc să lucreze în ţară. Facilităţile oferite prin acest proiect de lege sunt:

- scutirea de la plata impozitului pe venit pentru veniturile realizate din salarii pe care le obţin pe teritoriul României

- reducerea cu 50% a cotei de contribuţie la asigurări sociale.

Facilităţile se vor aplica pentru jumătate din perioada în care foştii rezidenţi au realizat venituri şi au achitat contribuţiile obligatorii într-un alt stat.

Beneficiarii legii vor fi cetăţenii români care au locuit şi au muncit legal într-un alt stat timp de minimum 36 de luni, potrivit proiectului. Programul de stimulare a repatrierii românilor propus de USR ar urma să se întindă pe 10 ani, între 2020 şi 2030, perioada minimă de aplicare a scutirii fiind de 18 luni.

"Iniţiativa reprezintă o componentă complementară a setului de măsuri promovate de Uniunea Salvaţi România pentru stoparea plecării masive a românilor în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite, în ţări din UE. Reîntregirea familiilor, aducerea în ţară a forţei de muncă, a expertizei şi experienţei acumulate de lucrătorii români în alte ţări şi creştere economică pentru România sunt doar câteva din efectele benefice pe care le urmărim", spune senatorul USR George Marussi, coautor al iniţiativei legislative.

Facilităţile nu se aplică în cazul în care un cetăţean român, rezident la data de 1 ianuarie 2020, părăseşte teritoriul devenind rezident pe teritoriul unui alt stat pe care obţin venituri după această dată. În acest caz, perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2020 nu reprezintă perioadă de eligibilitate pentru sprijin.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu