TRU: "Nu Europa, ci UE, pierde în fiecare zi, războiul ruso-american din Ucraina!"
Postat la: 13.11.2022 - 11:02
Jurnalistul și publicistul român, Traian Radu Ungureanu (TRU), a ținut un discurs în care a criticat actuala stare de lucruri din Uniunea Europeană, cu ocazia participării la Conferința Internațională „Acea Europă în care credem".
În cuvântul său, TRU a spus că UE nu este Europa, ci doar o formă de organizare temporară a unei părți din acest continent și care se manifestă ca altceva decât se credea acum câțiva ani. El a adăugat că UE este sub controlul total al Statelor Unite ale Americii.
„Europa este singurul element stabil și puternic, alături de care, în care trăim astăzi. Problemele sunt ale Uniunii Europene.Uniunea Europeană nu este nimic altceva decât forma de organizare, trecătoare și perfectibilă, a unei părți din Europa. Mai mult, UE este astăzi cu totul altceva decât știam acum câtva timp. Astăzi, trebuie să vorbim mai degrabă de Statele Unite Europene ale Americii, pentru că după cum vedem, nu Europa, ci UE, pierde în fiecare zi, războiul ruso-american din Ucraina. Aici UE întâlnește pervers cu propriile ei aspirații și aroganță. UE a vrut să fie ca SUA. Ei bine, acum este condusă de Statele Unite. Prin urmare trebuie un semn clar pe aceste două inițiale,UE: declinul. Singurul lucru care funcționează acum în UE este delirul de grandoare. Din acest punct de vedere, iarăși, UE seamănă cu SUA. Și ambele ne cer câteva lucruri: să punem în locul Europei, altceva. În cazul UE, să punem în locul Europei, Comisia Europeană. Cu alte cuvinte, să trăim, să iubim, să murim, pentru o directivă. Patriotismul față de o directivă a Comisiei Europene. În cazul SUA ar trebui să ne definim prin gen și să fim un pion, într-un joc de putere...", a explicat jurnalistul.
TRU a continuat, afirmând că UE este dominată de o ideologie totalitară, care s-a manifestat inclusiv în ultimii doi ani. În opinia sa, totul s-a întâmplat prin convertirea elitelor la progresism.
„Formula de dominație introdusă prin doctrina epidemică e clară: Cine nu acceptă ideile de care vorbim, cine nu se vaccinează, e periculos pentru ceilalți. Noi toți suntem periculoși pentru ceilalți. Suntem într-o situație bizară: la 80 de ani de la încheierea al II-lea mondial și 30 de ani de libertate în Est, constatăm că vocația totalitară a lumii, nu a încetat ci continuă și se desăvârșește. Cum, cum se întâmplă lucrul ăsta? Deosebirea fundamentală față de tot ceea ce știam din experiență totalitarismului comunist e diferența dintre ideologie care vine din afară, impusă de o putere străină prin mijloace militare, ci este o ideologie dezvoltată în interior și organic. De-aici senzația permanentă că progresismul, cultul progresist e ca aerul. Cum s-a întâmplat așa ceva? Și-aici ne apropiem de rotițele mecanismului: prin educație, cultură și prin convertirea elitelor. Oricât ne-ar plăcea sau nu, convertirea elitelor este factorul decisiv în istoria umanității: istoria stă sau cade, odată cu convertirea elitelor. O știm de 2.000 de ani. Ceea ce este șocant este că astăzi asistăm la cea mai rapidă convertire a elitelor din istorie.
Toate aceste trei element ne spun care este miza noastră, a conservatorilor: recucerirea culturii, a instituțiilor. Nu exclude politica, deși facem greșeala de a ne consola cu victorii politice. Acestea, fie că sunt ale lui Meloni, fie ale democraților suedezi, sunt victorii tactice foarte importante, dar ele dau putere acolo puterea nu este neapărat decisivă. Nu vreau să spun că trebuie să pierdem toate alegerile ci să câștigăm bătălia culturală. În fond, reușita marxismului din Occident i-ar face să pălească de invidie pe patriarhii lui răsăriteni. Unde dacă nu în societățile occidentale avem astăzi un ateism radical, o non apartenență globală, ca mod de viață, un triumf desăvârșit al praxisului, care coincide cu moartea gândirii și o omogenizare totală sub pretext și prin mijloace tehnologice. Unde alt undeva avem astăzi toate aceste realități aduse la desăvârșire dacă nu în societățile occidentale? De aceea cred că pariul nostru, misiunea noastră, nu este de a reinventa, ci de a readuce cultura europeană acolo de unde a fost izgonită", a concluzionat Traian Ungureanu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu